10 lecții care îți pot schimba viața în 2023

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Wellness
https://pixabay.com/
https://pixabay.com/

Poate că 2022 a fost mai bun sau mai rău cu tine. Totuși, există câteva lecții care îți pot transforma parcursul anului 2023. Iată ce poți lua în calcul!

Cu siguranță, 2022 te-a învățat niște lecții. Sunt lucruri pe care le poți aplica și în 2023, pentru liniște sufletească și mai multă încredere într-un nou început.

1. Capătă mai multă experiență

Poate fi vorba despre experiență de orice fel. Încearcă un curs nou, fă un sport la care nu te-ai fi gândit niciodată, schimbă-ți locul de muncă dacă nu te mai simți confortabil. Pentru 2023, un cuvânt de bază poate fi și expunerea. Când te expui, reușești să acumulezi și mai multă experiență. Chiar dacă o să fii refuzat în anumite domenii, poți învăța ceva și din asta.

2. Ridică ștacheta!

Este posibil să fi stat în banca ta în 2022, pentru a nu deranja prea mult. Sau te-ai complăcut în niște situații pe care acum le regreți. Ei bine, în 2023, îndrăznește și cere mai mult de la tine sau de la cei din jur. Nu îți fie jenă sau teamă să ridici ștacheta, pentru că te poți dezvolta.

Vrei o mărire la job? Cere-o! Dacă ți se dă fix atât cât ceri, fără să fii refuzat, cel mai probabil ai fi putut obține mai mult de la bun început.

3. Mai ia o pauză

Da, sunt multe de făcut într-o zi, de la muncă, până la copiii care au nevoie de tine. Totuși, în 2023, încearcă să iei o pauză și să nu te mai aglomerezi excesiv. Burnoutul există și sigur nu vrei să începi noul an cu stângul. Ia fiecare zi așa cum este, trage aer în piept și fă-ți o listă de priorități. Cu siguranță, nu toate lucrurile merită atenția ta.

4. Fii eficient

În sarcinile zilnice de acasă sau la locul de muncă, muncește inteligent, nu mai mult. Ca să ai succes, nu trebuie să reinventezi roata, ci doar să o faci mai bine sau chiar mai ușor decât alții.

5. Investește în tine

2023 poate fi un an al celor care pot să renască din propria cenușă. Investește în tine și în potențialul tău. Învață o limbă străină, mergi într-o vacanță pe care o amâni de ani și ani sau mergi la cursuri de dans. Orice poate fi o nouă oportunitate.

6. Renunță la tipare

În 2023, învață că nu există tipare bune. Nu trebuie să fii ca toți ceilalți, așa că nu adopta decât rețeta care ți se potrivește ție. Nu te lăsa influențat.

7. Apelează la sugestia "o jumătate de oră pe zi"

Oricât ai fi de ocupat, alocă 30 de minute pe zi pentru orice vrei tu. Poate îți place să pictezi, să citești, să te uiți la un documentar sau să înveți rețete noi. Vei face progrese remarcabile în timp, indiferent de domeniul care îți face plăcere.

8. Caută oameni de calitate

Ca să ai ceva de învățat, asigură-te că te lași înconjurat doar de oameni buni, care îți oferă respect. Este esențial să fii lângă persoane care au mereu o vorbă bună pentru tine sau care te pot ajuta la nevoie.

9. Învață să spui NU și spune DA acceptării

Lecția importantă pentru 2023? Spune NU mai des. Nu, nu trebuie să fii la toate petrecerile, nu trebuie să faci de toate dacă nu simți nevoia. Când înveți acest cuvânt magic, poți să preiei din nou controlul asupra vieții tale. Totodată, poți să practici și acceptarea. Admite că sunt lucruri pe care nu le poți controla și vei scăpa mai ușor de temeri sau anxietăți. 

Îți recomandăm și: 5 lucruri pe care merită să le știi despre conceptul de acceptare

10. Fii consecvent

Nu trebuie să faci lucruri mărețe, ci doar să fii prezent și consecvent. Mergi în fiecare zi să te plimbi, chiar dacă nu ai o stare bună. Citește o pagină zilnic. Disciplinează-te și vei vedea roadele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel