5 flori cunoscute și semnificația lor

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
https://pixabay.com/
https://pixabay.com/

Florile sunt gesturi minunate de a celebra prietenia, dragostea sau admirația pentru o persoană. Iată 5 dintre cele mai cunoscute flori, care se evidențiază și pentru ceea ce reprezintă!

Nu știi cum să alegi florile pe care să le dăruiești? Te poți inspira din lista noastră!

1. Trandafirii

Trandafirii sunt, încă din cele mai vechi timpuri, adevărate simboluri ale frumuseții și perfecțiunii. Știi deja că persoanele aleg să dăruiască buchete mari de trandafiri, de fiecare dată când doresc să arate dragostea sau aprecierea pentru cineva.

Totuși, ca să nu transmiți un mesaj greșit, ar fi bine să acorzi atenție și semnificației culorii lor. Trandafirii pot fi găsiți în opt culori, dar patru sunt foarte populare.

- Trandafirii roșii. Aceste flori semnifică iubirea și romantismul, așa că se oferă cel mai des, între parteneri.

- Trandafirii galbeni. Deși este des răspândit faptul că trandafirii galbeni înseamnă gelozie, azi ei sunt văzuți și ca semn de prietenie, datorită culorii luminoase, care arată căldură și afecțiune sinceră.

- Trandafirii roz semnifică eleganță, feminitate și rafinament. Te poți îndrepta către orice nuanță de roz, pentru că acești trandafiri transmit apreciere și recunoștință.

- Trandafirii albi, care simbolizează puritatea, sunt asociați cu naștere, căsătorie și noi începuturi. Când dăruiești cuiva trandafiri albi, îți exprimi respectul și loialitatea.

2. Crizantemele

Crizantemele ne sunt cunoscute tuturor. În prezent, putem găsi o mulțime de variante, în culori de roz, verde, alb, galben sau chiar și crizanteme multicolore. Pot fi un cadou perfect, în special pentru rude, părinți sau prieteni buni. Se spune că aceste flori simbolizează fericire si viață lungă.

3. Orhideea

Este numită și "floarea dragostei", motiv pentru care poate fi un cadou potrivit pentru orice ocazie, fie că vorbim despre nunți, botezuri sau simple aniversări. Orhideea se poate oferi și persoanei iubite, ca gest de iubire pură și necondiționată. De obicei, miresele aleg orhideea și pentru buchet sau aranjamente de nuntă.

4. Floarea soarelui

Floarea soarelui este una dintre cele mai cunoscute flori din sezonul cald. Vara, nimic nu reprezintă mai bine energia soarelui decât această floare cu o culoare luminoasă. Transmite bună dispoziție, căldură și mult entuziasm, așa că o poți oferi prietenilor apropiați sau rudelor pentru care vrei să-ți exprimi admirația.

5. Liliacul

Nici nu ai citit bine cuvântul și ți-ai adus aminte de mirosul intens și parfumat al acestei flori! Liliacul redă misterul iubirii și este capabil să transmită cele mai sincere emoții și sentimente de dragoste. Îl poți dărui celor dragi sau îl poți include în decorul de la nunți sau petreceri în aer liber, astfel încât să creezi o atmosferă unică și un miros de neuitat.

Vezi și: Floarea perfectă pentru fiecare zodie!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel