6 martie - Ziua tizului şi a alimentelor congelate

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
6 martie - Ziua tizului şi a alimentelor congelate (sursa foto: Devin Rajaram / Unsplash)
6 martie - Ziua tizului şi a alimentelor congelate (sursa foto: Devin Rajaram / Unsplash)

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare. Iată ce reprezintă ziua de 6 martie.

Ziua alimentelor congelate

Alimentele congelate, care au devenit disponibile în magazine în ultimul secol, au revoluţionat industria alimentară. Pentru cei curioşi să afle ce este atât de grozav la acestea, a fost creată o sărbătoare în onoarea lor, celebrată la 6 martie. Ziua alimentelor congelate (#FrozenFoodDay) este ocazia perfectă pentru a afla mai multe despre istoria acestor produse, dar şi pentru a vă bucura de sortimentele preferate sau de cele pe care nu le-aţi gustat încă.

Iniţial, procesele mai lente de congelare a alimentelor au determinat formarea de cristale mari de gheaţă ce afectau calitatea, aroma şi textura alimentelor. La jumătatea anilor 1920, mai mulţi oameni de ştiinţă căutau metode mai bune pentru procese mai rapide de congelare. În cele din urmă, acestea au schimbat totul.

Clarence Frank Birdseye II, biolog angajat în cadrul guvernului SUA, a înfiinţat Birdseye Seafoods şi a dezvoltat un proces de congelare rapidă ce includea pre-ambalare specializată. El a obţinut primul brevet pentru procesul de congelare a alimentelor în Statele Unite, în 1927.

Odată cu inventarea cuptorului cu microunde, în perioada 1940-1950 piaţa alimentelor congelate a crescut exponenţial. După ce cuptoarele cu microunde au devenit accesibile publicului larg în anii '70 şi '80 în Statele Unite, preşedintele Ronald Reagan a proclamat Ziua naţională a alimentelor congelate în 1984, potrivit daysoftheyear.com.

Ziua tizului

În prima duminică din luna martie se sărbătoreşte Ziua tizului. Aceasta este o ocazie de a afla mai multe despre prenumele care v-a fost dat de părinţi, naşi, ori alte rude, de a identifica persoane celebre omonime de-a lungul istoriei, dar şi de a vă găsi un tiz în viaţă. O provocare, mai ales dacă aveţi un prenume rar întâlnit.

Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor este numit, în general Postul Mare sau Postul prin excelenţă ("Liturgica Generală", pr. prof. dr. Ene Branişte, 2002).

Postul Sfintelor Paşti a fost rânduit pentru pregătirea catehumenilor de odinioară, care urmau să primească Botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a sărbătorii Învierii Domnului; totodată face aducere aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitorul înaintea începerii activităţii Sale mesianice (Luca 4, 1-2), de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul Quadragesima) sau Patruzecime (Liturgica Generală, pr. prof. dr. Ene Branişte, 2002). Citeşte AICI continuarea.

Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Sfinţii 42 Mucenici din Amoreea sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 6 martie.

Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasios şi cei împreună cu ei, Sfinţi Mucenici din Amoreea, erau comandanţi bizantini în armata împăratului Teofil (829-842), care a dus mai multe conflicte armate atât la frontiera de răsărit cât şi la cea de apus a imperiului. Citeşte AICI continuarea.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel