Ascendentul, între mit şi adevăr! Daniela Simulescu dezvăluie semnificaţia exactă a ascendentului tău - VIDEO

astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Noutati
Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO
EXCLUSIV
Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO

Ascendentul este un aspect important de luat în seamă când vorbim despre profilul astrologic al unei persoane. Fiind un subiect care a aprins fascinaţia pasionaţilor de astrologie, există foarte multe informaţii despre semnificaţia ascendentului, însă şi foarte multe date false. Astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu, a spart toate miturile şi a clarificat influenţa ascendentului în viaţa noastră. Vezi mai jos ce înseamnă fiecare ascendent în parte.

"Și eu, când am început să studiez astrologia, am citit despre faptul că de la 30 de ani suntem mai degrabă semnul ascendentului decât zodia. Și am crezut atunci. Dar cu timpul, după ani și ani de practică, mi-am dat seama că nu este adevărat. Așa că vin cu o nouă perspectivă asupra acestui subiect.

Și îmi permit să spun că ascendentul este important încă din momentul nașterii, de la prima respirație. Iar el ne arată în mare cum ne percep cei din jurul nostru, adică prima impresie. Oamenii văd prima dată ascendentul și pe urmă își dau seama de zodia noastră.

În primul rând, ce este dom’le acest ascendent? Și de ce trebuie să știm data, ora și locul nașterii? Din punct de vedere teoretic, ascendentul este semnul zodiacal care se afla la orizontul estic în momentul nașterii. Adică în ziua și ora nașterii. Că una este să te naști la București, și alta este să te naști în Honolulu. Deci ne trebuie longitudinea, latitudinea si fusul orar. Pământul se învârte în jurul axului propriu (nu, nu este plat cum vor unii să ne facă să credem) și în funcție de locul unde ne naștem pe această planetă, vedem o zodie la est. Zodiacul este un cerc cu cele douăsprezece semne. Cum Soarele răsare la est, cei care se nasc în momentul răsăritului, vor avea aceeași zodie cu ascendentul.

Până în jurul vârstei de 30 de ani, noi funcționăm pe pilot automat, dar pe urmă ne dăm seama de cine suntem(zodia) și de cum ne-am construit (ascendentul)".

Mai pe scurt, ascendentul este fațada pe care ne-o construim de-a lungul vieții", a declarat astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu.

Aceasta a realizat o emisiune, difuzată pe canalul de Youtube Astrosens, denumită "O nouă perspectivă asupra ascendentului", în care a oferit detalii. Mai jos veți regăsi câteva precizările sale despre fiecare ascendent. 

Ascendent în fiecare zodie

Ascendent în BERBEC

Omul cu ascendentul în Berbec e foarte energic, vrea să se mişte, e exploziv, impulsiv, încăpăţânat, dar tot timpul vrea lucruri, e neobosit, are foarte multă energie. O persoană cu un ascendent în Berbec s-ar putea să te obosească la prima vedere extraordinar de mult. Un ascendent în Berbec întotdeauna va avea anumite detalii care să iasă în evidenţă, pe care tu să le vezi.

Ascendent în TAUR

Ştiţi că persoanele cu ascendentul în Taur ni se par lente, molcome, foarte liniştite, cu nevoie de confort. Chiar dacă persoana respectivă este Berbec, la prima vedere zici ce persoană blândă, liniştită, calmă, cu simţ estetic. Ni se pare, este prima fază. Pentru că cei cu ascendentul în Taur au învăţat de-a lungul vieţii să îşi construiască o faţadă care să exprime nevoia de confort şi de siguranţă. Şi tu ştii când vei interacţiona cu o asemenea persoană că nu poţi să faci lucrurile pe repede înainte pentru că nu îşi permite lucrul acesta. Constructul său este unul pas cu pas.

Ascendent în GEMENI

Ce se întâmplă când avem oameni cu ascendent în Gemeni? Se schimbă! De ce? Pentru  că, de-a lungul vieţii, au avut parte de evenimente în care au fost obligaţi să treacă prin ele şi ei învaţă să-şi construiască ceva care să se adapteze de la situaţie la situaţie. Pot fi mai copilăroşi, pot fi mai joviali, astăzi să se implice într-o pasiune, mâine să se implice într-o altă pasiune şi tot timpul au această figură de oameni glumeţi, de viaţă. În primă fază, un ascendent în Gemeni poate să pară şi superficial, dar nu e neapărat superficial, ci are nevoie să îşi facă acel construct, să îşi facă acele părticele. Pentru că în viaţă aşa a fost obligat să se construiască: să asculte şi varianta aia, şi varianta cealaltă. Deci, când mai întâlniţi o persoană cu ascendentul în Gemeni, aşa veţi vedea, o oarecare exuberanţă în comportament.

Ascendent în RAC

O persoană cu ascendentul în Rac poate să pară foarte caldă, foarte blândă, foarte liniştită, dar foarte sensibilă. Şi atunci când avem un ascendent în Rac, să ştiţi că somatizează foarte uşor. Ascendentul ţine de corp. Şi întotdeauna când observi un ascendent în Rac, vezi relaţia sa cu mâncarea. Are nevoie de multe îmbrăţişări, de multă căldură, multă atenţie. Chiar dacă are zodia Capricorn, prima impresie pe care o lasă este că vrea să o îmbrăţişezi. Poate să pară foarte grijulie. Când interacţionezi cu o persoană cu ascendent în Rac o să vezi că are multă energie care te face să te simţi bine.

Ascendent în LEU

Ascendentul în Leu poate fi foarte uşor de remarcat pentru că oamenii cu ascendent în Leu par impunători, încrezători, par mai stăpâni pe sine. Întotdeauna un ascendent în Leu îşi construieşte o faţadă de Oscar; atât femeile, cât şi bărbaţii pun preţ pe înfăţişare. Întotdeauna un ascendent în Leu va avea mare grijă la look, chiar dacă persoana respectivă este o Fecioară mai liniştită, mai muncitoare, dar prima imagine este cea a Leului. Întotdeauna, o persoană cu ascendentul în Leu convinge, vinde. O să observaţi un mers anume. Bărbaţii merg mai încrezători, iar femeile cu ascendent în Leu au tot feluri de gesturi prin care îşi arată bijuteriile, cum s-au coafat. Persoanele cu ascendent în Leu par arogante, vanitoase, pline de sine. Doar pentru că au nevoie să primească atenţie şi pentru că vor ca tu să ştii că au foarte mare încredere în sine. 

Ascendent în FECIOARĂ

Când vei observa o persoană cu ascendent în Fecioară, îi vei vedea natura foarte preocupată de cât de sănătoasă este, dacă a mâncat bine sau nu. Şi un ascendent în Fecioară pune preţ pe imagine, să fie hainele foarte îngrijite, foarte curate, ţine la ordine, la disciplină, chiar dacă poate să aibă Soare în Berbec. Prima dată ţi se pare că e foarte pretenţioasă şi analitică şi când colo poate fi un Berbec activ care nu dă doi bani pe lucrurile acestea, dar aşa a învăţat de-a lungul vieţii să se construiască. Am observat la un ascendent în Fecioară că este neîncrezător. Dacă ascendentul în Leu este foarte flamboiant la prima vedere, o persoană cu ascendent în Fecioară, chiar dacă este Leu, e neîncrezătoare şi tot timpul îţi va pune multe întrebări şi te va bloca, tocmai pentru că are nevoie de această siguranţă a Fecioarei, de a pune totul într-un tabel matematic.

Ascendent în BALANŢĂ

Persoanele cu ascendent în Balanţă au un simţ estetic extraordinar. Nu trebuie să fie după revistă, dar ştiu să îmbine hainele, atât bărbaţii, cât şi femeile. Sunt diplomaţi, pot fi consideraţi şi puţin linguşitori pentru că pentru ei contează prima impresie şi îşi dau seama că 'atragi mai multe muşte cu miere', să zicem. Întotdeauna, o persoană cu ascendentul în Balanţă îţi va zâmbi, îţi va zice pe plac, nu va fi agresivă, chiar dacă este un Berbec. Dar la prima vedere, aşa a fost învăţat. Şi cei cu ascendent în Balanţă, încă din primii ani de viaţă, sunt atenţi la cum se îmbracă, sunt atenţi la mobilă. Pentru că atunci când ai ascendent în Balanţă, vrei ca totul în jurul tău să arate cât mai bine, să te facă să te simţi bine. 

Ascendent în SCORPION

Întotdeauna, o persoană cu un ascendent în Scorpion, ori o iubeşti din prima, ori o urâţi din prima. De ce? Pentru că o persoană cu un ascendent în Scorpion a trecut de-a lungul vieţii prin evenimente, a trebuit să o ia de la zero. O persoană cu un ascendent în Scorpion nu are o viaţă liniară, ci precum saturaţia de oxigen, când sus, când jos. Când trebuie să construiască, când trebuie să reconstruiască. Fie că au fost momente marcante în timpul vieţii, poate în familie, fie că au probleme de sănătate grave, fie că au luat-o de la zero în anumite momente. Şi o persoană cu ascendent în Scorpion îşi construieşte un scut, chiar dacă poate fi de fapt un Săgetător. Atenţie! Atunci când vrei să intri în viaţa unei persoane cu ascendent în Scorpion, durează foarte mult la nucleu, până la zodie, pentru că te trece prin multe teste ca să aibă încredere şi ca să fie acolo, implicat şi ca să te lase şi pe tine să te implici. Bineînţeles, un ascendent în Scorpion are şi partea de atracţie, magnetism. Nu trebuie să fie după reviste, dar are tot timpul o carismă aparte şi influenţează. O persoană cu un ascendent în Scorpion e convingătoare, nu la modul unui Berbec sau al unui Leu, ci ştie care sunt vulnerabilităţile omului şi ştie cum să vorbească ca să îi asigure. Şi când vezi că o asemenea persoană vorbeşte aşa, ai încredere şi o urmezi, chiar dacă e ceva acolo, ce nu ştii ce se întâmplă. 

Ascendent în SĂGETĂTOR

Există un mit cum că oamenii cu ascendentul în Săgetător sunt înalţi, slabi. Ei bine, nu! Un ascendent în Săgetător poate să aibă multe variante. Dar ce e de remarcat la aceşti oameni: faţada lor e una energică, trebuie tot timpul să se mişte, să călătorească. Şi când îi vezi, ţi se par înţelepţi, învăţaţi, te duci la ei să te înveţe lucruri, să îţi spună chestii şi, bineînţeles, să îi întrebi ce e corect, ce nu e corect. Cei cu ascendentul în Săgetător se impun prin statura lor şi ţi se par nişte profesori, nişte ghizi, că au trecut prin viaţă, că ştiu lucruri. Sunt petrecăreţi. Mulţi dintre bărbaţii cu ascendentul în Săgetător ţin foarte mult să facă sport, să arate bine. Femeile, la fel, vor să schimbe tot felul de tendinţe. Vor tot timpul să fie mai mult, mai sus. Îşi construiesc, în funcţie de viaţa pe care au avut-o, un fel de templu exterior. Când ai să vezi o persoană cu ascendentul în Săgetător, o să vezi o persoană credincioasă. O persoană care ţine foarte mult la tot ce înseamnă religie, fie ca este religia în care s-au născut sau alta. Întotdeauna va avea şi interese de acest gen.

Ascendent în CAPRICORN

Tendinţa pe vremuri era să spui că dacă vezi un om slab, osos, care albeşte foarte repede, are un ascendent în Capricorn. Nu e chiar aşa. Dar întotdeauna, când vezi un ascendent în Capricorn, o să vezi componenta osoasă mai pronunţată, pomeţii mai pronunţaţi, încheieturile. Oamenii cu ascendentul în Capricorn par bătrâni când sunt mici şi par tineri când cresc. La ei, timpul curge altfel. Dacă vedeţi o persoană care întinereşte după 30-40 ani, întotdeauna are o componentă capricornică. Capricornul este guvernat de Saturn. Iar oamenii cu ascendentul în Capricorn încă de mici au probleme cu dinţii, cu oasele, cu pielea, cu părul, toată partea aceasta. Capricornul îţi arată limitele exterioare, mai ales. O persoană cu ascendentul în Capricorn, chiar dacă are 15 ani, pare mai matură decât oricare altă persoană. Îşi asumă multe lucruri de mici şi îşi construiesc această faţadă ca fiind una a unui om matur. La un ascendent în Capricorn nu o să vezi pic de emoţie. Aşa a învăţat de-a lungul vieţii să se construiască, că dacă nu, devine vulnerabil, iar oamenii nu vor şti cum să se comporte şi sigur va suferi. Da, există o tendinţă să fie mai slăbuţi, să fie percepuţi altfel fizic.

Ascendent în VĂRSĂTOR

Întotdeauna, cei cu ascendent în Vărsător par ieşiţi din schemă încă de mici. Nu fac aşa ca toată lumea din faţa blocului, nu fac aşa ca toată lumea de la şcoală, nu vor să respecte ordine. De ce? Poate s-a născut undeva unde sunt foarte multe limitări şi este aşa de sătul de acele limitări, încât de-a lungul vieţii încearcă să îşi construiască un mod evitant: 'ah, nu mai vrei, plec!' Întotdeauna, o persoană cu ascendentul în Vărsător îţi pare sociabilă, prietenoasă pentru că nu te judecă. Ştie ce înseamnă să fii judecat în copilărie şi să primeşti foarte multe limitări. Şi când creşte zice 'sunt pe tarlaua mea, îi accept pe toţi, sunt tolerant'. Un ascendent în Vărsător e foarte volubil, foarte sociabil, foarte prietenos, tolerant, chiar dacă poate este în zodia Taur. El, în fond, poate fi foarte conservator, dar şi-a construit o mască, sătul de ceea ce a trăit poate în prima parte a vieţii, astfel încât îi acceptă pe toţi: 'că pe mine nu m-au acceptat alţii când eram mic'. Întotdeauna un ascendent în Vărsător aşa se va simţi, de pe altă planetă. Poate şi modul în care se îmbracă. Femeile cu ascendent în Vărsător nu vor să urmeze trenduri. Tot timpul vor să combine culori şi alte chestii. Bărbaţii cu ascendent în Vărsător par prietenoși, liniştiți, pare că nu au emoţii şi pare că nu vor să îşi asume. Pe de altă parte, cei cu ascendent în Vărsător ştiu cât e de greu să îţi asumi ceva, o relaţie, emoţii. Întotdeauna când vedeţi o persoană mai nonconformistă la prima vedere, are un ascendent în Vărsător.

Ascendent în PEŞTI

Întotdeauna, oamenii cu ascendent în Peşti au un aer confuz, par sensibili, par nesiguri pe ei, fragili. Mai ales femeile cu ascendentul în Peşti sunt acele femei clasice, diafane, din poveşti. Şi bărbaţii cu ascendentul în Peşti, chiar dacă nu le simţi emoţiile, te învârt puţin. Cei cu ascendent în Peşti au învăţat de-a lungul vieţii că trebuie să se adapteze. Fie au fost expuşi în copilărie la anumite activităţi recreative artistice, culturale sau au văzut ce înseamnă să fii bolnav, ce înseamnă să suferi. Ba mai mult, un ascendent în Peşti este precum un bureţel. Somatizează foarte mult şi sunt cei mai predispuşi la dependenţe pentru că Peştii creează o dependenţă afectivă, se lipesc, fac o simbioză. Când ai un ascendent în Peşti, chiar dacă eşti Berbec, eşti foarte predispus să se lipească totul de tine. Peştii au legătură şi cu oamenii care au probleme. Pentru că Peştii vor să salveze oamenii care au probleme ca să se salveze şi ei pe sine. Veţi observa ascendentul în Peşti că este mai misterios, mai liniştit. Sunt cam în lumea lor, sunt misterioşi. Nu ştii cum s-au construit. Gândiţi-vă că au construcţia precum un fel de jeleu şi nu ştii ce e cu ei, trebuie să îi cunoşti mai mult să vezi unde au Soarele(zodia). Să ştiţi că ascendentul în Peşti somatizează mult, mai ales din punct de vedere emoţional, de aceea trebuie să aibă grijă la tot ce înseamnă sănătate şi la excese. Pentru că cei ascendentul în Peşti, ca să se simtă bine, ori mănâncă mult, ori beau mult, ori consumă alte lucruri. Puţină grijă acolo!

Vezi aici emisiunea specială despre ascendent, prezentată de Daniela Simulescu:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel