Horoscop săptămânal. Planeta comunicării și cea a iubirii își vor schimba semnul în zilele ce urmează.
Pe 23 septembrie, Venus își începe tranzitul în semnul Scorpionului, care va dura până pe 17 octombrie. Când Venus tranzitează semnul Scorpionului, avem de-a face cu o singură strategie în zona sentimentală: totul sau nimic. Iubirea nu se cântărește, nu se dă cu porția, ci ori se dă, ori nu se mai dă. Extremismul acesta este menit să testeze persoana iubită. Să îți dai seama dacă încă mai are sentimente puternice și profunde pentru tine. Că altfel, de ceva superficial chiar nu ai nevoie.
Pe 24 septembrie, Mercur din Fecioară face un trigon cu Uranus. Găsim idei inovatoare, soluții originale, ne permitem să nu urmăm căile bătătorite și suntem mai deschiși față de schimbări. Mai ales la nivel profesional. Un aspect bun pentru cei care doresc să își schimbe strategia pe plan financiar sau în ceea ce privește gospodăria.
Pe 26 septembrie, Mercur din Fecioară face o opoziție cu Neptun din Pești. Mercur reprezintă gândirea, iar Neptun se ocupă cu ce este irațional. Când cele două se așază față în față, ne vom confrunta cu incapacitatea de a distinge clar realitatea de nonrealitate. Minciuna de adevăr. Vom avea un blocaj mental. Vrem nu vrem, vom născoci mici minciuni sau le vom crede pe ale celorlalți. Nu uita de faptul că poți fi atât Mercur, cât și Neptun. Adică și tu, la rândul tău, poți transmite informații eronate. Nimeni nu este scutit. Mai ales dacă ai în astrogramă marcaj puternic de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Pe 27 septembrie, Mercur va intra în Balanță, semn pe care îl va tranzita până pe 13 octombrie. În sfârșit, Mercur scapă de semnele contaminate de retrogradare. Acest tranzit aduce negocierea, diplomația și manierele în prim-plan. Până și cei mai agresivi își vor da seama că vor avea mai mult de câștigat prin cuvinte bine alese. Estetica comunicării ne va preocupa. Cu siguranță, vom fi și mai evitanți. Va dura până când vom găsi decizia corectă, situația de tip win-win.
Vă reamintim că ne aflăm în plin sezon al eclipselor. Cea mai recentă a avut loc pe 18 septembrie, iar următoarea va fi pe 2 octombrie. De obicei, între două eclipse au loc evenimente predestinate, asupra cărora nu avem control sau vreu cuvânt de spus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News