Calendar LUNĂ PLINĂ în 2022

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Calendar LUNĂ PLINĂ în 2022. Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Calendar LUNĂ PLINĂ în 2022. Sursă foto: Pexels

Află când este Lună Plină în anul 2022!

Luna plină este acea fază lunară în care Luna este în opoziție cu Pământul. Sau altfel spus, acel moment în care Luna apare complet luminată de Soare.

În urma experienței mele în câmpul astrologiei, am descoperit ca Luna Plină este mult mai importantă ca Lună Nouă. Pentru că în jurul unui asemenea eveniment astronomic/astrologic, avem parte cu adevărat de unele evenimente concrete. Spre deosebire de Luna Nouă când avem parte doar de gânduri, intenții și percepții.

Vă recomand că atunci ca atunci, când este Lună Plină(mai ales în semnul vostru sau cel opus), să fiți atenți la oamenii pe care îi întâlniți/de care vă despărțiți, la situațiile de tip ultimatum, la pierderi/renunțări, stări stresante sau răzgândiri.

Un cuvânt cheie al Lunii Pline este “relație”.

Cum îi poți folosi energia?

Lunile Pline luminează tot ceea ce ne înconjoară - chiar și intuiția noastră. Strălucirea Lunii Pline ne permite să vedem situațiile și relațiile dintr-o perspectivă mai clară. De obicei, Lunile Pline sunt un moment de eliberare. Ai șansa să renunți la obiceiuri, să lași situații neplăcute în urmă și să te concentrezi pe vindecare. Există multe ritualuri asociate cu Luna Plină, cum ar fi încărcarea cristalelor și băi relaxante pentru a fi în flux cu universul. La urma urmei, onorăm Luna și toată gloria ei în această fază.

Încă ceva: relațiile interumane pot deveni mai intense în timpul acestei faze lunare. Mai mult decât atât, relațiile pot evolua și crește dacă ambele părți sunt dispuse să lase în urmă problemele din trecut și certurile. Putem începe din nou sub o lună plină, dacă suntem dispuși să ne schimbăm.

18 IANUARIE 2022 Lună Plină în Rac   

16 FEBRUARIE 2022 Lună Plină în Leu  

18 MARTIE 2022 Lună Plină în Fecioară

16 APRILIE 2022 Lună Plină în Balanță

16 MAI 2022  Lună Plină în Scorpion – Eclipsa Totală de Lună

14 IUNIE 2022 Lună Plină în Săgetător

13 IULIE 2022 Lună Plină în Capricorn

12 AUGUST 2022 Lună Plină în Vărsător

10 SEPTEMBRIE 2022 Lună Plină în Pești

9 OCTOMBRIE 2022 Lună Plină în Berbec

8 NOIEMBRIE 2022 Lună Plină în Taur – Eclipsa Totală de Lună

8 DECEMBRIE 2022 Lună Plină în Gemeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel