Ce aduc Jupiter și Neptun pentru fiecare zodie/ascendent până pe 21 decembrie

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Previziuni Jupiter și Neptun în semnul Peștilor. 

Jupiter se apropie de Neptun în semnul Peștilor. Nu se va mai perfecta conjuncția, cum s-a întâmplat pe 12 aprilie, dar vom resimți în continuare efectele acesteia. Mai ales până pe 21 decembrie, când Jupiter va intra în primul semn al zodiacului, Berbecul. 

Prin latura sa vindecătoare această apropiere a celor două planete în semnul pe care îl guvernează vă duce deja probabil pe drumul acceptării traumelor, regăsirii de sine, dar și al leacurilor și tratamentelor uimitoare. În același timp, se îmbogățește zona artistică. Însă, nu vine să ne așeze în palmă darurile sale. Pe de o parte, noi trebuie să lucrăm cu noi înșine pentru a putea accesa ce este mai bun pentru noi, pe de altă parte vom avea revelații pe care le vom desluși abia peste câțiva ani.

Berbec / Ascendent în Berbec

Întreabă-te ce îți dorești să fii. Cum îți dorești să simți, să te simți? Unde te vezi mai exact în următorii 12 ani până la următoarea conjuncție Jupiter-Neptun? Ce anume ai vrea să dizolvi din viața ta? Ai șansa, totodată, să îți dezvolți latura spirituală.

Taur / Ascendent în Taur

Dorințele pot deveni realitate, însă nu chiar așa cum ai crezut tu. Când ai demarat anumite proiecte nu ți-ai imaginat că lucrurile se vor desfășura așa și nici nu te-ai așteptat la rezultatele acestea. În următorii ani învață să lucrezi cu intențiile, să meditezi asupra lor, nu doar să le pui pe o foaie pe care să o așezi într-un sertar și gata. Reaccesează-ți intențiile.

Gemeni / Ascendent în Gemeni

La voi, intențiile ar trebui să se rotească în zona profesională. Poate ar trebui să nu lucrați doar pentru bani, ci să și găsiți un sens al muncii voastre, un rost al ei în lume. Veți adăuga un plus de sensibilitate și umanitate muncii pe care o desfășurați până acum punând-o în folosul societății. Schimbați ceva în lume!

Rac / Ascendent în Rac

Apropierea lui Jupiter de Neptun vă ajută când e vorba de studii sau de călătorii. Intențiile voastre se leagă de evoluția pe plan personal. Puteți decide să vă rupeți de rădăcinile voastre și să plecați din țară, de exemplu. Ieșiți din atașamentele pe care le aveți, părăsiți zona de confort și plecați în lume, veți evolua enorm.

Leu / Ascendent în Leu

Dacă în perioada asta începeți un proiect, o afacere, un parteneriat, ceva suplimentar, aveți grijă cu cine vă aliați, pentru că oamenii de care vă veți lega vă pot trage prin niște încercări, provocări. Vi se va testa frica, nesiguranța. Intențiile voastre ar trebui să se canalizeze în jurul precauției și a nevoii de a fi mai uman, de a accepta propriile voastre vulnerabilități.

Fecioară / Ascendent în Fecioară

Voi sunteți renumiți pentru faptul că sunteți critici și pretențioși, însă asta vine dintr-o doză mare de nesiguranță. Toleranța este cheia, oricum Universul vă va duce în acea zonă. Veți accepta parteneri/partenere la care nu v-ați fi gândit niciodată, nu ați fi crezut niciodată că puteți fi cu astfel de persoane.

Balanță / Ascendent în Balanță

Intențiile trebuie să vină legate de stilul de viață. Cum doresc să îmi trăiesc viața, care sunt limitele mele legate de muncă? Cât timp îmi doresc să lucrez, de cât timp liber am nevoie? Aveți grijă la sănătate. Veți fi mai atenți și la emoții.

Scorpion / Ascendent în Scorpion

Jupiter+Neptun(în casa a 5-a)= iubire, iubire transcedentală, iubire ca în filme pentru că Neptun vă învăluie și vă dizolvă frica de trădare. Vă veți arunca cu totul în dragoste, iar cu Jupiter-Neptun în casa a 5-a – legătura cu copiii va fi una extraordinară.  Și zona artistică s-ar putea să vă ducă în topuri.

Citește și Avertizările lui Marte retrograd pentru fiecare zodie până pe 12 ianuarie 2023

Săgetător / Ascendent în Săgetător

Vorbim foarte mult despre liniștea interioară, însă ceasta nu va veni de la familie în următoarea perioadă. Sunteți atenționați că trebuie să vă puneți intenția de a vă găsi refugiul interior. Găsiți calea să vă retrageți în sine, nu mai așteptați validarea celorlalți când lucrurile nu funcționează. Abia apoi veți putea vorbi de casa visurilor voastre, familia visurilor voastre.

Capricorn / Ascendent în Capricorn

Puteți deveni mediatori, oratori excelenți, comunicatori, puteți să îi faceți și pe alții să aibă acces la informații la care nu ar putea avea acces altfel.. Vorbim despre o minte mai necontrolată, de a vă lăsa să visați, să simțiți, să treceți peste toate valorile vechi, peste prejudecăți. Apropierea lui Jupiter de Neptun în casa a 3-a vă ajută să fiți mai blând cu voi.

Vărsător / Ascendent în Vărsător

Jupiter și Neptun se întâlnesc din nou în casa a 2-a a banilor. Trebuie să aveți grijă de partea financiară. Vor fi momente în care aveți foarte mulți bani, dar și momente mai provocatoare. Veți investi, veți pierde, apoi veți investi din nou și veți câștiga exact când vă așteptați mai puțin. Trebuie să vă lăsați purtați de val. 

Pești / Ascendent în Pești

Iată că Jupiter se apropie de Neptun, ambii guvernatorii tăi, în semnul tău. Vorbim mai ales despre vindecare: vindecarea voastră, vindecarea celorlalți, dar și despre expansiune, indiferent de ce înseamnă asta pentru fiecare. O să vi se testeze umanitatea, de fapt, abia acum veți deveni oameni, veți ieși la suprafață, veți aduce remedii, leacuri, soluții pentru a vindeca lumea. Vindecați-vă pe voi înșivă și vindecați-i și pe ceilalți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel