Ce aduce Saturn retrograd pentru Berbec/Ascendent în Berbec: „Acceptă-ți trecutul, altfel nu îți permiți să visezi!”

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Saturn va retrograda pe 29 iunie și va rămâne în acest fel până pe 15 noiembrie. Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro, aduce previziunile pentru fiecare zodie și ascendent!

Cine este Saturn? Planeta timpului, a disciplinei, a construcției, rezilienței și cel mai important, a maturizării. Acesta mai are o reputație, aceea de a fi denumit în astrologie „Marele Malefic”.

Încă din martie 2023, Saturn se află în semnul Peștilor, unde va rămâne până în 2026. Cine este arhetipul Peștilor? Este cel al boemului, visării, haosului, confuziei, inspirației și a divinului.

Dar când planeta disciplinei retrogradează în acest semn al visării, pune limite și separă totul.

Acest tranzit ne obligă să vedem realitatea, cea de care noi fugim. Arhetipul Peștilor evadează permanent, se duce într-o altă lume. Trebuie să ne dăm seama ce se întâmplă cu mediul înconjurător. Într-un fel, avem nevoie să devenim niște optimiști mai realiști. Să ne dăm seama că visul, speranța și imaginația sunt bune doar în anumite momente.

Mai întâi, trebuie să începem de la limitele umane. Câteodată este bine să ne depășim limitele, dar realitatea ne ține pe loc.

Ce aduce Neptun în Pești pentru Berbec/Ascendent în Berbec până în 2026

Ce aduce retrogradarea lui Saturn pentru Berbec și Ascendent în Berbec?

Saturn retrogradează în casa a douăsprezecea. Acesta guvernează casa a zecea și casa a unsprezecea.

Ce înseamnă acest lucru? Întâmpini multă reziliență în zona profesională. Ți se promit lucruri, dar ele nu se întâmplă pe repede înainte, ci atunci când este timpul lor. Începe un proces de selecție și în zona socială.

Cu Saturn în casa a douăsprezecea, ești obligat să nu neglijezi sănătatea, indiferent de vârsta pe care o ai. Cât a fost în mers direct, ai mai trecut peste acest aspect. Dar acum, când îți este lumea mai dragă, Saturn îți zice „Acum trebuie să te programezi”, „Acum trebuie să mergi la doctor”.

Însă vorbim și despre sănătatea mintală. Marele Malefic are darul să aducă o tristețe apăsătoare, stări depresive și neînțelegeri. La un moment dat, te lovești de dezamăgire față de propria persoană. În perioada următoare, ai putea deveni foarte dur cu tine însuți. De ce se întâmplă asta? Pentru că așteptările pe care le-ai avut față de viață nu sunt cele egale cu realitatea.

Va trebui să înveți să fii mai blând cu tine și cu propriul trecut. Ai avut acele așteptări pentru că ai visat foarte mult. Realitatea e foarte cruntă câteodată. Creativitatea vine doar după disciplină. În momentul în care ești foarte disciplinat, devii și creativ. Tot atunci, inspirația îți va funcționa mult mai bine.

Așadar, ai nevoie să faci un pas în spate, să îți privești trecutul și să-l accepți. Pornește de la această bază matură și după aceea îți poți permite să visezi.  

Previziuni astrale. Ce lecții aduce Lordul Karmei pentru Berbec, Gemeni, Fecioară, Scorpion, Vărsător și Pești

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel