Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Daniela Simulescu Foto emisiune
EXCLUSIV
Daniela Simulescu Foto emisiune

Să vedem ce urmează pentru semnele de foc în noul an care bate la ușă!

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor șef Astrosens, a fost invitată la interviurile Spectacola și DCNews, unde a oferit previziuni interesante pentru toate zodiile. Să începem mai întâi cu previziunile pentru semnele de foc, adică Berbec, Leu și Săgetător!

În 2025, motivul principal este primul pas, cel puțin din punct de vedere metaforic. De ce spunem asta? Pentru că trei planete transgeneraționale foarte importante, Uranus, Neptun și Saturn își vor schimba semnul. Ele vor petrece puțin timp în alte semne ale zodiacului, dar sunt unele care presupun schimbare. Saturn, planeta maturizării și a limitelor, va intra în Berbec, unde va sta între 25 martie și 1 septembrie. După care, Neptun, în 2025 va intra tot în Berbec între 30 martie și 22 octombrie. Nu in ultimul rând, Uranus va intra pentru scurt timp in Gemeni, între 7 iulie și 8 noiembrie. 

Pe lângă tranzitele lui Saturn și Neptun în Berbec sau Uranus în Gemeni, Venus și Marte vor fi retrograde. Acest lucru aduce un timp de reflecție în acțiuni și în relații. Să nu uităm de mutarea Nodurilor Lunare pe axa Fecioară-Pești, ce discută despre echilibrul dintre sacrificiu și detalii practice. La anul vom avea și trei retrogradări ale lui Mercur, între 15 martie și 7 aprilie, între 17 iulie și 11 august și între 9 noiembrie și 29 noiembrie. 

Berbec/Ascendent în Berbec

Vor fi afectați de 2025 și vor trece prin evenimente destul de importante. Saturn și Neptun intră în semnul lor. Cei mai afectați vor fi născuți în primele zile sau cei care au marcaj în primele grade de Berbec, dar toți vor simți aceste influențe. Saturn vine cu nevoia de responsabilitate. El vine să le arate limitele, indiferent de vârstă. Saturn are darul de a-i îmbătrâni pe cei tineri și de a-i întineri pe cei mai în vârstă, dar înainte de asta, el arată niște limite: te doare un genunchi, ești obosit, vrei să dormi mai mult sau ai niște probleme cronice de sănătate de care trebuie să ai mai multă grijă.

Când Saturn intră într-un semn, înainte de a avea reușite pe plan profesional sau schimbări serioase pe plan social, profesional sau personal, trebuie avută mare grijă la sănătate. Saturn are și partea de maturizare, care vine câteodată și cu un pic de tristețe. Este vorba și despre sănătatea mentală.  Trebuie să rețină că, din iunie, Jupiter intră în casa a IV-a, casa planului imobiliar și a familiei. Mulți Berbeci vor dori să se mute, să își cumpere o casă, să își construiască una sau să își extindă familia. De asemenea, pot apărea foarte multe evenimente în sânul familiei.

Trebuie să aibă foarte multă grijă de zona de sănătate și maturizare în prima parte a anului, iar în a doua parte a anului trebuie să își dea seama ce își doresc pe plan personal.

De obicei, Berbecii au partea de ambiție, de curaj, să meargă înainte. Anul viitor va retrograda și Venus în semnul lor, deci trebuie să-și ajusteze niște așteptări. Vor avea parte de haos în prima parte a anului, știu că trebuie să facă ceva, dar nu își vor da seama. În cea de-a doua parte a anului, când Jupiter se duce în casa a IV-a, își doresc o casă mai mare sau vor să se mute. Familia va fi cea mai importantă pentru Berbeci.

Leu/Ascendent în Leu

Anul viitor începe cu Marte retrograd în semnul tău! Ce înseamnă asta? Că nu trebuie să îți setezi rezoluții de Anul Nou. În primele zile ale anului, mai bine te ocupi cu altceva. De mâncare, de odihnă, de somn. Apoi, Marte se întoarce în Casa a douăsprezecea. Așa că primele luni din 2025 nu prea îți priesc. De fapt, pentru Lei, viața începe să se schimbe abia de prin aprilie încolo. 

Ce îți recomandă astrologul pentru primele luni ale anului? Mergi la doctor, ai grijă de sănătate, renunță la oamenii care nu îți fac bine, la victimizare mai ales. În primele trei-patru luni, trebuie să stai în banca ta. Nu trebuie să faci un prim pas în acest interval. Totuși, Jupiter este în Casa a unsprezecea până în iunie și s-ar putea să facă un pic de curățenie în cercul de prieteni. Așa că va conta calitatea în acest domeniu, în niciun caz cantitatea. Deși îți place să fii iubit de oamenii din jur, s-ar putea să apară unele dezamăgiri în acest sens. 

Din a doua parte a anului, va retrograda și Mercur în semnul tău, din vară. Așa că vei fi nevoit să faci niște ajustări. Mulți vor dori să plece din țară ori să se întoarcă în țară. Jupiter va intra în Casa a douăsprezecea din iunie 2025, un tranzit care implică retragere, însă aduce și ceva bun: un exil. Dacă statul cu familia, cu relația ta, nu îți fac bine deloc sau sunt toxice, fă-ți bagajele și pleacă.Mulți nativi Leu vor avea curajul să se rupă de situații care nu le mai convin și nu mai sunt profitabile. 2026 o să fie un an extraordinar pentru tine, fiindcă Jupiter intră în semnul tău. 

Pluto a intrat pentru 20 de ani în Casa a șaptea a relațiilor, așa că relațiile personale nu vor mai fi cum au fost până acum.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Jupiter, guvernatorul tău, este momentan în Casa a șaptea a relațiilor, unde va rămâne până în iunie anul viitor. Apar decizii pe plan relațional, întâlniri cu persoane noi, căsătorii, despărțiri, tentații. Așa că în prima parte a anului, planul relațional este cel mai bine aspectat, dar câteodată, știm că Jupiter ne da mai mult decât putem duce. Din a doua parte a anului, Jupiter se duce în Casa a opta și încep să apară foarte multe șanse pe plan financiar, ba chiar ești cel mai bine aspectat pe acest plan din tot zodiacul în 2025.

Totuși, între martie și octombrie, vei cunoaște un soi de maturizare pe care poate nu ai dorit-o. Fie trebuie să ai grijă de un părinte, fie mai apare un copil, fie se întâmplă ceva în familie și nu mai ești susținut. Anul 2025 îți va prii, pe scurt. Ești una dintre cele mai norocoase zodii, din punct de vedere teoretic. În 2024 pare că ești ținut, dar la anul o să ai mai multă flexibilitate.

În final, s-ar putea să iei decizia să fii mai atent la anumite detalii. 

Emisiunea completă cu astrologul Daniela Simulescu poate fi urmărită aici: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel