Cele mai romantice semne din zodiac: cât de iubitor ești și cum îți manifești dragostea?

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Diverse
https://pixabay.com/
https://pixabay.com/

Care este zodia cea mai lipsită de romantism, dar și semnul care se bucură de cele mai tandre gesturi? Iată un clasament format de astrologi în ceea ce privește exprimarea dragostei!

Cu toții avem acel ceva care ne face romantici. Însă, potrivit astrologilor, există nativii care sunt pur și simplu romantici incurabili, în timp ce alții nu se lasă impresionați mai deloc de anumite fapte sau gesturi. Iată unde te situezi în top!

1. Pești

Se pare că cei mai romantici din zodiac sunt Peștii! Acest semn de apă este unul grijuliu, sensibil și foarte visător când vine vorba de romantism. Dacă ești în căutarea unui partener romantic, un nativ Pești este ceea ce ai nevoie. În iubire, Peștii sunt foarte atenți. Caută cu atenție hainele pe care le poartă la o întâlnire romantică, dar și locurile în care pot să surprindă persoana care le este pe plac. Te poți îndrăgosti iremediabil de Pești, iar ei îți vor dezvălui numaidecât latura romantică.

2. Taur

Al doilea semn din zodiac, dar și pe locul doi la capitolul romantism. Taurii sunt guvernați de Venus, planeta iubirii, așa că vin la pachet cu emoții și dragoste. Taurii îndrăgostiți sunt loiali, senzuali, sensibili și foarte grijulii. Au standarde înalte în amor și sunt romantici, dacă te plac cu adevărat. Tind să ofere cadouri scumpe, vacanțe și multă dragoste!

3. Balanță

Pe locul trei regăsim Balanțele. Potrivit astrologilor, sunt semne de aer foarte romantice. Le place să-i răsfețe pe alții, dar și să fie răsfățați la rândul lor. Pun accent pe pace și armonie, mai ales că tind să caute mereu echilibrul. Dau totul în iubire și dacă te îndrăgostești de un astfel de nativ, te poți bucura de o relație cu mulți fluturi în stomac.

4. Leu

Leul este pe locul patru în clasamentul celor mai romantice semne din zodiac. Sunt foarte îndrăzneți în dragoste și vor să înțeleagă dorințele și sentimentele partenerului. Leii sunt siguri pe sine și când se îndrăgostesc, vor și reușesc să lumineze viața celui pe care îl plac. Fiindcă sunt expresivi, Leii sunt romantici, se îndrăgostesc repede și nu ezită să o arate.

5. Racul

Racul este un semn de apă recunoscut pentru sensibilitatea lui. Are o tendință romantică crescută și este predispus să dea totul într-o relație de iubire. De fapt, Racul dorește o relație romantică cu drepturi depline. Vrea să te ademenească cu gesturi mari de dragoste. Face eforturi în iubire și nu se așteaptă musai la ceva în schimb. 

6. Scorpion

Deși Scorpionii par nativi misterioși, cărora le place propria companie, dacă ajungi să îi cunoști, această percepție se poate schimba. Scorpionii sunt faimoși pentru mixul de romantism, senzualitate și simțul umorului. Aceste trei calități te pot face să te îndrăgostești pe loc. Dacă iubești un Scorpion, nu te vei plictisi niciodată. Și da, o să descoperi cu adevărat ce este dragostea. 

7. Fecioară

Putem spune că Fecioara este un semn de pământ destul de romantic, deși poate să renunțe ușor la dragoste după o despărțire. Dacă te aștepți să te împaci cu o Fecioară după despărțiri sau certuri intense, ar putea fi destul de dificil. Însă, atunci când nativii acestui semn se îndrăgostesc, sunt plini de compasiune și tind să renunțe la dorințele lor, pentru a le satisface pe cele ale partenerului. Când iubești un nativ Fecioară, nici nu trebuie să te gândești unde să mănânci și ce să porți, fiindcă el se poate ocupa de toate astea. Îi place să te răsfețe în dragoste și nu te forțează să îl iubești.

8. Gemeni

Gemenii nu refuză romantismul, dar nu sunt cei mai încântați de idee. Da, le place flirtul, iubesc să cunoască oameni noi și să se distreze, dar le ia ceva până se îndrăgostesc cu adevărat. Acest semn vrea să fie liber și nu-i place ca în relații, să i se impună limite. Însă, vrea să satisfacă dorințele celuilalt și vede dragostea ca pe o surpriză din care să aibă ce învăța.

9. Capricorn

Capricornii sunt nativi muncitori, duri și serioși, dar unii pot fi și timizi. Însă, timiditatea poate ascunde și o fire romantică. Sunt văzuți ca iubiți pasionali, dar preferă romantismul tradițional, cum ar fi crearea unei scrisori sau trimiterea unui mesaj clasic, în care să spună ce simt. În relații, sunt parteneri atenți și emoționali, fără să fie neapărat romantici tipici.

10. Berbec

Berbecii nu sunt cei mai romantici, dar pot fi considerați iubiți pasionali. Au tendința de a-și domina partenerul, ceea ce nu le face bine în relații. Dar, ca să vedem și partea bună, atunci când te îndrăgostești de un nativ Berbec, trebuie să te aștepți la multă senzualitate. Fiindcă așa îi place să-și arate dragostea. Nu în ultimul rând, acestui prim semn din zodiac îi face plăcere să-și răsfețe partenerul, așa că bucură-te!

11. Săgetător

Astrologii pun Săgetătorul pe locul 11 când se discută despre romantism. Dar, acești nativi sunt foarte extrovertiți și aventuroși. Găsesc mai greu partenerul perfect, dar când o fac, poți avea încredere în ei că sunt cu adevărat loiali. Săgetătorii se bucură de un mare simț al umorului, de care te poți îndrăgosti iremediabil. Este nevoie de o persoană foarte specială pentru a face un Săgetător să se îndrăgostească până peste cap.

12. Vărsător

Cel mai puțin romantic semn din zodiac se spune că este Vărsătorul! Cu acești nativi merită mai întâi să te împrietenești și abia apoi să-i iubești. Sunt destul de conservatori când vine vorba despre spațiul lor personal și de obicei, se bucură la maximum de propria lor companie. Pot fi momente când consideră că nu au nevoie de nimeni și de nimic. Dar, dacă îi faci să simtă ceva speciali, te vei bucura nespus de dragostea Vărsătorilor.

Sursa: Astrotalk.com

Vezi și: INDICIILE care îţi spun că te-ai îndrăgostit în funcție de zodie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel