Cele PATRU zodii care mai pot profita de luna iubirii. O zodie se poate împăca: "Poți face primul pas"

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Venus tranzitează semnul Peștilor până la 20 februarie. Așa că este o perioadă potrivită să ierți și să practici împăcarea. Planeta iubirii aduce beneficii demne de luat în seamă pentru acești nativi. Iată despre cine vorbim!

Pe 27 ianuarie, Venus a început tranzitul în semnul Peștilor, unde va rămâne până la 20 februarie.

Venus o reprezintă pe Afrodita, deci frumusețe, feminitate, bani, cultură, artă, decor, culoare, sunet, tot ce ne face plăcere. Aceasta este tema în jurul căreia se vor învârti lucrurile. O să fim mai atenți la ceea ce ne face inima să tresară de bucurie până la această dată.

Cu Venus în Pești, ne adaptăm și vrem să ne contopim cu ceilalți, cu universul. Dacă la nivel mondial vorbim de compasiune, dar și de riscuri și negocieri, la nivel personal putem să plutim într-o oază de liniște și dăruire.

Venus în Pești percepe, simte, își imaginează. Putem să iubim, să ajutăm să salvăm oamenii și plantele, putem să plângem dacă simțim nevoia, să acceptăm și să ne vindecăm.

Ne putem dizolva ego-ul. Dacă suntem în relații care sunt cu adevărat potrivite, le vom putea îmbunătăți adăugându-le o notă de imaginație, de creativitate, dezvoltând obiceiuri noi care să reaprindă flacăra pasiunii și să readucă fluturii din stomac. Dar toate acestea trebuie să fie făcute într-un mod cât mai obiectiv.

Și să nu uităm un lucru: Saturn o sa inceapa tranzitul în acest semn pe 7 martie! Așa că Venus ne mai oferă ocazia să ne bucurăm de un anumit domeniu care va fi luat, în viitorul apropiat, la puricat de către planeta responsabilității și a timpului.

Mai ai câteva zile la dispoziție să te folosești de tranzitul lui Venus în Pești!

Taur/Ascendent în Taur

În semnul tău, Venus este în tranzit în Casa a 11-a. Așa că poți să ai norocul de a-ți face prieteni buni. Sau poți participa la diferite evenimente, în cadrul cărora să ai parte de vizibilitate și popularitate. Ai ocazia să culegi și roadele, în urma unui proiect profesional.

Te poți bucura de laude, aprecieri și validare. Însă, nu te arunca prea departe cu planurile pentru viitorul apropiat, fiindcă este posibil să fie înșelătoare. 

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Venus tranzitează Casa a 10-a. Așa că încă pot apărea șanse în domeniul profesional. Îi poți ajuta și pe alții în carieră, prin rolul pe care îl joci în societate. De asemenea, și relațiile cu femeile de la locul de muncă se pot îmbunătăți. Dar să nu uităm nici de relațiile cu femeile din viața ta, care pot căpăta forme noi!

Săgetător/Ascendent în Săgetător

La Săgetător, Venus tranzitează Casa a 4-a. Asta te poate ajuta să faci modificări la propria locuință, la aspectul ei. Din fericire, poți profita de oameni, dar și de resursele de care ai nevoie ca să pui la cale acest demers. Totodată, ai putea să îți ceri iertare. Este o perioadă grozavă. Poți face primul pas să te împaci sau să reiei relația cu anumite persoane din viața ta. În special cu anumiți membrii din familie. Dar nu uita că nu poți salva pe nimeni, ei trebuie să se salveze.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Venus este în tranzit în Casa a 2-a. Deci, o să faci bani, dar o să ai și cheltuieli. Dar, nu lăsa acest tranzit să treacă oricum și gândește-te că ar fi păcat să nu investești și în propria persoană. Răsfață-te mai mult! Poate că vrei să îți cumperi o haină nouă, care te face fericit. Dar, ține cont și de priorități.

Astrosens îți recomandă și: Aceste PATRU zodii preferă să-și arate dragostea prin fapte, nu cuvinte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel