Cercetătorii Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger au câştigat premiul Nobel pentru fizică

Rodica Mitu |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
Foto Pexels
Foto Pexels

Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică.

Cercetătorii Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2022 pentru 'experimente revoluţionare' în domeniul mecanicii cuantice, potrivit unui anunţ făcut de Hans Ellegren, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.

Cei trei laureaţi din acest an ai premiului Nobel pentru fizică au fost recompensaţi pentru 'experimente cu fotoni aflaţi în stare de inseparabilitate cuantică, stabilind încălcarea inegalităţilor lui Bell şi pionieratul în domeniul ştiinţei informaţiei cuantice', potrivit comunicatului oficial publicat de Comitetul Nobel.

Cei trei vor împărţi premiul în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (circa 900.000 de dolari americani), acordat de Academia Regală Suedeză de Ştiinţe.

Printre laureaţii anteriori ai premiului Nobel pentru fizică se numără nume importante din domeniul ştiinţei, precum Albert Einstein, Max Planck, Pierre Curie şi Marie Curie, fiind recompensate astfel descoperiri revoluţionare care au remodelat modul în care vedem lumea.

În 2021, premiul Nobel pentru fizică a fost atribuit cercetătorilor Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi pentru 'contribuţii extraordinare aduse înţelegerii sistemelor fizice complexe'. Giorgio Parisi a primit jumătate din acest premiu, pentru 'descoperirea interacţiunii dintre dereglări şi fluctuaţii din sistemele fizice, de la scară atomică la scară planetară', iar Syukuro Manabe şi Klaus Hasselmann au împărţit cealaltă jumătate a premiului, fiind recompensaţi pentru 'modelul fizic al climei Pământului, cuantificând variabilele şi prezicând în mod fiabil încălzirea globală', potrivit comunicatului oficial publicat de Comitetul Nobel. Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei. După atribuirea premiului pentru medicină, decernat luni paleogeneticianului suedez Svante Pääbo, şi a premiului pentru fizică, atribuit marţi cercetătorilor Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger, sezonul Nobel din acest an va continua cu premiul pentru chimie, la 5 octombrie, premiul Nobel pentru literatură, la 6 octombrie, şi premiul Nobel pentru pace, la 7 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat luni, 10 octombrie. Premiile vor fi înmânate la data de 10 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel