Complexul Oedip în astrologie. Interviu cu Alexandru Păunescu, psihanalist în formare și astrolog

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Alexandru Paunescu/Foto emisiune
EXCLUSIV
Alexandru Paunescu/Foto emisiune

Astrosens.ro împlinește luna aceasta 2 ani! Am pregătit o serie de surprize pentru a vă mulțumi că sunteți alături de noi!

Începem cu primul nostru invitat, Alexandru Păunescu, psihanalist în formare și astrolog. Acesta este membru al Asociației Astrologilor din România. Studiază astrologia din 2012, tarotul din 2014, iar din 2019 este licențiat în psihologie cu teza de licență care tratează "Transferul în consultațiile astrologice". Pasiunea pentru psihanaliză îi aduce un mare plus în practica sa astrologică.

Alexandru are propria teorie în ceea ce privește interpretarea complexului lui Oedip în astrologie.

"În primul rând, ar trebui să fie avute în vedere miturile care stau la baza psihicului uman și care ilustrează foarte bine ceea ce se întâmplă în interiorul minții noastre. Prima dintre tragediile care marchează cumva profund formarea umană este tragedia prezentată de Sofocle și anume mitul lui Oedip. 

Îl avem pe regele Tebei, care are un fiu, Oedip. Următoarea prezicere despre viitorul acestui copil este macabră și spune că acesta își va ucide tatăl și se va căsători cu mama lui. Din acest motiv, regele Laios alege să își îndepărteze copilul, care este abandonat și dus de către un pastor într-un regat apropiat.

Copilul crește, își află destinul, considerând că tatăl adoptiv este cel natural. Însă, decide să își părăsească cetatea. Pe drum, se întâlnește cu un necunoscut pe care îl ucide. Astfel, ajunge să fie regele Tebei, fără să știe că astfel, își îndeplinește destinul. Se va căsători cu mama sa și vor avea copii împreună.

Ulterior, tragedia apare când Oedip află că destinul sau s-a îndeplinit. Mama sa se sinucide, iar el își scoate ochii și pribegește prin lume.

Acest aspect este foarte important, pentru că a fost ulterior reactualizat de către Freud, părintele psihanalizei. Acesta a avut capacitatea de a vedea dincolo de cuvinte și de a vedea universalitatea miturilor și legendelor. 

Freud își dă seama prima dată de prezența complexului Oedip într-un moment destul de tragic. După moartea tatălui sau, are o serie de vise care îl tulbură destul de tare. Prin analiză, își da seama de agresivitatea pe care o are față de tatăl său. 

Deci, ajunge să își dea seama că fiecare individ, la un moment dat, în viață, traversează acest complex Oedip, despre care putem discuta încă din 1923.

Trebuie să știm că acest complex este universal, deci atât pentru fete, cât și pentru băieți.

Având în vedere o familie care are un copil, observăm tendința băiatului de a petrece mai mult timp cu mama sau de a-și iubi mai mult mama. Putem discuta chiar de o oarecare rivalitate care apare în raport cu tatăl.

Desigur, aceste lucruri și trăiri sunt inconștiente.

În cazul fetelor, este puțin mai dificil, pentru că, din nou, mama este obiectul primar al iubirii. 

În astrologie, discutăm despre Casa a 4-a și Casa a 10-a, două case foarte importante. De multe ori, ni se spune că prima din ele este casa mamei, iar a doua este a tatălui. 

Însă, există și astrologi care văd diferit casele. Unii văd ambii părinți în Casa a 4-a. Iar alții, printre care mă includ și eu, discută astfel: în hărțile feminine, Casa a 4-a reprezintă tatăl, iar Casa a 10-a reprezintă mama. Iar în cele masculine, va fi invers.

În relația complexului Oedip, avem o casă de apă, a 4-a și o casă de pământ, a 10-a. Este foarte important, când analizăm structura acestui complex într-o hartă, să avem în vedere și guvernatorii acestor case. Ne uităm la cel al casei 4, pentru a identifica părintele de sex opus și la guvernatorul casei a 10-a, ca să identificăm părintele de același sex. 

Este important să vedem, în dinamica hărții, cum fiecare copil va avea, în urmă dezvoltării sale, un prototip de mamă și de tată, care se vor transfera ulterior în relațiile sale. 

Complexul Oedip se întâmplă pentru fiecare dintre noi la o vârstă destul de fragedă, mai ales între 3 și 6 ani, în funcție de fiecare. Dar nu trebuie privit tragic, ci ca pe o dinamică oarecum inconștiență, simbolică. Copilul nu face decât să caute modalități de a structura energiile pe care le consideră copleșitoare. „

Poți să vezi aici emisiunea completă cu Alexandru Păunescu! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel