Conjuncție rară Jupiter-Uranus în 2024. Cătălina Mărăcineanu, economist și astrolog - previziuni pentru fiecare zodie

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Interviu
Cătălina Mărăcineanu/Foto interviurile Astrosens
Cătălina Mărăcineanu/Foto interviurile Astrosens

Marea conjuncție Jupiter-Uranus din semnul Taurului care se va petrece în aprilie 2024 este unul dintre acele evenimente care va schimba lumea, mai ales din punct de vedere financiar. Iată despre ce ne-a vorbit Cătălina Mărăcineanu. Ești curios să afli ce are de spus?

Ultimul an în care ne-am confruntat cu această conjuncție, 1941, avea să treacă planeta prin multiple probleme financiare.

A trecut mult timp de-atunci, însă, Jupiter și Uranus se vor întâlni din nou, anul viitor. Deci nu e nimic întâmplător, mai ales că se va manifesta în special la nivel mondial. De câte ori îl avem pe Uranus implicat, lumea o ia puțin razna, pentru că discutăm despre acea planetă a instabilității, a inovației, a schimbărilor.

Cătălina Mărăcineanu, absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale, a unui Master în Managementul Sistemelor Bancare, specializată în astrologie financiară și vocațională ne oferă mai multe detalii despre ce ne așteaptă în 2024.

Unde se va manifesta această conjuncție dintre Jupiter și Uranus pentru fiecare zodie?

Berbec/Ascendent în Berbec

Pentru acești nativi, conjuncția va avea loc în Casa a doua, a banilor și a resurselor. Deci, pot să descopere noi modalități de a face bani. În funcție de aspectele din hărțile fiecăruia, pot să apară și pierderi, mai ales că este implicat și Uranus acolo. 

Taur/Ascendent în Taur

Pentru Tauri, conjuncția va avea loc în Casa întâi. Așadar, discutăm despre corpul fizic. Acești nativi pot să facă schimbări de look mai radicale. De asemenea, poți deveni mai preocupat de alt tip de hrană. Poți să mănânci diferit, să schimbi ceva în stilul alimentar.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

La Gemeni, conjuncția o să aibă loc în Casa a 12-a. Ei poate vor simți nevoia de o ușoare izolare, de meditație, de călătorii în zone mai îndepărtate, dar cu încărcătură spirituală. Mare atenție la unele afecțiuni cronice, care se pot acutiza. Sau la lucruri noi. 

Rac/Ascendent în Rac

Pentru acești nativi, conjuncția o să aibă loc în Casa a 11-a. Așa că vor fi afectate grupurile, asociațiile, organizațiile din care fac parte. Pot să apară prieteni noi, indiferent de vârstă. Poți să fii mai activist, mai interesat de voluntariat. Apare o schimbare de direcție bruscă, dar te duce acolo unde trebuie.

Leu/Ascendent în Leu

Vorbim de Casa a 10-a, deci de imaginea socio-profesională, cariera, statutul. Pot avea loc schimbări la locul de muncă. Apare ceva inovator sau poate pierderea unui loc de muncă, ce nu trebuie privită ca pe o tragedie. Ce se va întâmpla din punct de vedere profesional la anul nu este deloc întâmplător. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Conjuncția are loc în Casa a 9-a, cea a călătoriilor, a studiilor aprofundate. Vei dori să îți lărgești orizonturile, să călătorești mai mult, atât fizic, cât și cu imaginația. Dacă ai talent literar, îl poți fructifica. Pentru că Jupiter este și guvernator de Casa a 9-a pentru tine, unii nativi își pot găsi marea iubire peste mări si țări. Sau poate decizi să pleci din țară ori să te întorci în țară. 

Balanță/Ascendent în Balanță

Casa a 8-a este o casă financiară, iar aici va avea loc conjuncția. Discutăm despre împrumuturi. Poți să iei unul rapid, dar trebuie să citești cu atenție condițiile, să nu te grăbești, mai ales dacă este vorba despre o casă. Sau poate vei primi o moștenire neașteptată, care te ajută să plătești un anumit credit. Iar dacă vei dori să divorțezi, nu va fi de bine, mai ales pe planul negocierilor.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

La tine, conjuncția se va petrece în Casa a 7-a, cea a căsătoriei, a parteneriatelor. Poți să cunoști pe cineva nou, diferit de ceea ce ai avut până acum. Un partener original, excentric, la care nu te-ai fi gândit niciodată. Ai grijă și la partea de contracte, dar și la excesele pe plan alimentar. 

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Conjuncția se petrece în Casa a 6-a, cea a muncii și a sănătății. Pot să aibă loc multe ajustări pe aceste planuri. Ai face bine să îți creezi o rutină, un program mai bine stabilit, chiar dacă nu îți place deloc. Anul viitor nu o să fie ușor pentru tine, fiindcă vei avea multe chestiuni administrative de rezolvat sau chestiuni gospodărești de îndeplinit, drumuri.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Conjuncția va fi în Casa a 5-a, iar asta te poate înveseli. Este o casă a creativității, a copiilor, a plăcerii. Tu ești destul de pragmatic și de serios, așa că această conjuncție va fi mai mult decât binevenită. Poți ieși, poți petrece mai mult timp în oraș sau cu copiii. Poate să apară un copil al tău sau al vreunui membru din familia extinsă. Stai departe de jocuri de noroc! 

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Vorbim despre Conjuncția care va avea loc în Casa a 4-a: cămin, familie, imobil. Va trebui să fii cu ochii pe instalațiile electrice, pentru că Uranus are acest dar de a strica. Te poți muta, îți poți face o casă nouă, îmbunătățită. Pot să apară renovări, dezrădăcinări, plecări, ruperi de familie. 

Pești/Ascendent în Pești

Conjuncția va fi în Casa a 3-a, a comunicării, a studiilor. Poți să îmbunătățești relația cu frații, cu surorile, cu vecinii. Ai nevoie de cât mai mulți oameni în jurul tău. Este un moment bun și să îți înveți banii să facă pui. Studiezi, te plimbi mult, mergi la evenimente, vei fi pe drumuri.

Vezi aici interviul complet dintre Daniela Simulescu și Cătălina Mărăcineanu! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel