Cum s-a distrat fiecare Zodie la petrecerea Astrosens

Autorul articolului: Elena Airini | Dată: 15 aug 2022, 16:05 | Categorie: Diverse
sursă foto: Pixabay.com
EXCLUSIV
sursă foto: Pixabay.com

Iată că vă prezentăm acest moment magic al petrecerii Astrosens.ro, cine sunt invitații? Zodiile, desigur! Veniți alături de noi ca să vedem împreună cum s-a distrat fiecare semn zodiacal! 

Nu uitați că acest articol se dorește a fi unul amuzant și vorbește mai mult despre energia din care se nasc anumite trăsături ale zodiilor. Nu dorim niciodată să supărăm pe nimeni și cu siguranță nu dorim să vă supărăm azi, de ziua noastră. Vrem doar să vă atragem atenția că suntem un amalgam unic și superb de energii ale unor semne zodiacale și că suntem unici. Așadar, vorbim de energia Zodiilor, nu de Zodii în sine și chiar dacă am vorbi despre ele, tot nu am putea să vă stigmatizăm așa, deoarece Zodia este dată doar de Soare, iar noi suntem muuult mai mult de atât. Dar ceva îmi spune că deja știți asta și că Astrosens își vede încet-încet rolul îndeplinit în lume, făcându-ne să înțelegem cine suntem cu adevărat. Detalii despre „schimbarea la față a astrologiei, găsiți în interviul oferit de astrologul Daniela Simulescu cu ocazia Astrosens.ro

ZODIILE la PETRECEREA ASTROSENS

Petrecere magică, praf de stele, arome ale viitorului. Avem invitați, avem planete, avem Soare în Leu cu strălucire, avem Venus tot în Leu, ne îmbracă în cele mai frumoase haine, Marte încă e în Taur, dar nu ne-am zgârcit la mâncare, însă Mercur ăsta din Fecioară ne-a făcut mai critici, așa că ne observăm unii pe alții și ce să vedem...

Berbec

Dansează mult, cere mereu să punem melodiile pe care le vrea el, a venit și cu niște prieteni, s-a apucat să schimbe din decor așa pe nepusă-masă. Este extrem de energic, este în toate locurile în același timp ca să nu mai spun că a ajuns primul, primește invitații. A spart vreo două pahare, cică s-a spart ghinionul. A venit cu ideea să facem niște jocuri pe întreceri. Apoi s-a supărat că a pierdut, apoi i-a trecut și a dansat din nou.

Taur

E liniștit, frumos așezat la masă. E îmbrăcat în haine scumpe. A lucrat mult la stabilirea meniului, așa că gustă fiecare preparat ca să fie sigur că este ceea ce a cerut. Alături de Fecioară a negociat prețurile pentru închirierea sălii, dar s-a ocupat doar el de mâncarea adusă și de calitatea acesteia. Nu are de gând să danseze, nu se ridică de pe scaun, dar dansează mulțumit. O să stea la o discuție despre bursă și bitcoin mai încolo cu Capricornul. 

Gemeni

Este sufletul petrecerii. A dat pe spate câteva pahare de șampanie, a venit cu o gașcă întreagă, a adus un solist și mai târziu a venit și cu band, a cântat și el câteva piese, a organizat karaoke și apoi un fel de color run unde a și câștigat, spre disperarea Berbecului. A petrecut ceva timp la niște discuții filosofice cu Săgetătorul și apoi i-a venit altă idee, dar nu a mai apucat să o spună că a început o melodie care îi plăcea și a fugit pe ringul de dans.

Rac

A venit însoțit de partener, de părinți, de socri și de verișoara preferată. Îmbrăcat elegant, extrem de bine dispus, a fost singurul care a adus cadouri pentru toată lumea încă de la început, lucru care a produs o avalanșă de îmbrățișări. Leul când a văzut asta s-a apucat să facă rapid niște comenzi online și a chemat curierii de urgență, dar prea târziu. Impresia fusese făcută deja. A degustat câteva preparate, apoi s-a bucurat de un tango. 

Leu

S-a îmbrăcat exagerat, un pic prea mult chiar și pentru o petrecere galactică, și-a pus cam multe bijuterii și pantofii îl cam strângeau. A lucrat mult la organizare, la decor, a trebuit să se lase ajutat de Balanță, lucru care i-a displăcut total, dar nu poți să te cerți cu așa ceva, că e prea diplomată. L-a enervat și Racul un pic, nu-i nimic. Acum dansează, e în mijlocul ringului, atrage toate privirile. A venit singur la petrecere, dar sigur o să plece cu cineva. 

Fecioară

A făcut, desigur, parte din echipa de organizare, a trimis invitațiile, s-a ocupat de detaliile finale, ultimele retușuri, i-a lăsat pe ceilalți să creadă că organizează ei, dar a verificat mereu cifrele. Nu a exagerat cu hainele de gală, ci a purtat ceva practic și comod. Acum se gândește că e cam târziu, se apropie ora de culcare, dar nu poate pleca până nu vede exact ce și cum și până nu predă sala în ordine.

Balanță

Decorul de vis, florile colorate, liliac, orhidee, hortensii, pe toate le-a ales cu grijă. În plus, a stat pe lângă toți să vadă dacă le place, dacă ar fi ceva ce poate face pentru ei, a oprit personal cel puțin șase scandaluri în care erau implicați Scropionul, Leul și Berbecul. Apoi a dansat un pic, a mâncat un pic, s-a gândit un pic la ce ar mai fi de făcut ca totul să fie echilibrat și toată lumea să se simtă bine. 

Scorpion

A venit destul de târziu, îmbrăcat în geacă de piele, un pic pus pe șotii, dar și pe scandal. A comentat că nu îi place muzica, a spus că el ar fi organizat mai bine, a ronțăit câte ceva, apoi a ieșit pe terasă unde a discutat despre anumite detalii ca să se asigure că nu a fost păcălit cu ceva. A dansat nebunește o perioadă, apoi s-a enervat și a zis că are nevoie de câteva clipe singur. La final, lumea șușotește că ar fi plecat cu Leul, dar nu se știe ce și cum. 

Săgetător

A venit aproape la timp, singur, extrem de vesel. A glumit cu toți, i-a făcut pe toți să râdă, apoi a povestit tuturor ce a mai vizitat între timp. A reușit să convingă pe câțiva să îl însoțească în Tanzania când o fi să plece, apoi a spus ce cursuri mai face. A făcut și stand-up comedy la cerere până la urmă, dar a refuzat să cânte. A stat la cafele și la bere pe terasă și a plecat printre ultimii. 

Capricorn

A venit devreme, printre primii, îmbrăcat cam protocolar și destul de nemulțumit. A întrebat dacă e nevoie să mai plătească ceva. A discutat despre costuri cu Taurul, dar și despre piața financiară, a verificat niște liste ca să o ajute pe Fecioară, apoi s-a retras într-o zonă mai liniștită unde a stat pe telefon să verifice niște mailuri. A preferat să nu mănânce prea mult, oricum e la dietă. 

Vărsător

A fost alături de Gemeni când au mai adus încă un band cu ceva muzică tehno, ceva nou pe piață, nemaiauzit. A venit cu câteva surprize la final, a discutat despre ce anume le va rezerva viitorul tuturor și cum pot face lumea mai bună, apoi a vorbit cu Balanța să facă o strângere de fonduri pentru copiii din zonele defavorizate, i-a convins pe toți să doneze.

Pești

A venit cu mulți prieteni, însă i-a lăsat să se piardă pe acolo și a stat pe terasă, a privit îndelung stelele și s-a gândit la magia lumii. A cântat destul de mult la karaoke și toți i-au admirat talentul, a vrut să lanseze și un mic concurs de poezii, dar nimeni nu a fost de acord cu ideea. A fost încântat de calitatea cocktail-urilor și i-a pus pe toți să promită că la anul se vor întâlni din nou. 

Petrecerea Astrosens s-a încheiat cu un foc imens de artificii în care se puteau întrezări bucățele de viitor și o paletă imensă de posibilități. 

La mulți ani, Astrosens!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play



Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?