Cum se fabrică făina de greieri, aprobată de UE pentru consum: "Îi spălăm după ce îi adormim, apoi îi fierbem şi..."

Autorul articolului: Liana Ganea |
Data publicării:
| Categorie: Bizar
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Iată cum se fabrică făina de greieri, aprobată de UE pentru consum. E foarte important ca persoanele care au alergii, mai ales la crustacee, să nu se atingă de nicio mâncare făcută cu făină de greieri.

După larve și lăcuste, autorizate deja de Comisia Europeană, vom putea mânca acum și greieri. Acheta domesticus, care este un greier inofensiv de casă, este pe cale să sosească pe mesele europenilor în curând. Evident, și pe mesele românilor, sub formă de făină şi nu numai. Făina de greieri se va folosi în pizza, sosuri, supe și prăjituri.

Echipa Observator a aflat, în exclusivitate, cum se fabrică acest tip de făină. Jurnaliștii au mers într-o fabrică din Vietnam, care produce o gamă largă pe bază de insecte. Insectele sunt hrănite doar cu vegetale şi sunt bine curăţate înainte să fie măcinate. „Oprim mâncarea timp de 24 de ore, apoi facem recoltarea. Un sistem automat selectează greierii. Urmăm protocoalele de siguranţă, la fel ca o fabrică de creveţi sau una de carne. Adormim greierii, apoi îi spălăm, îi fierbem – îi gătim în apă fiartă 9 minute”, a spus directorul Bicky Nguyen, potrivit sursei.

Atenţionare specială

Persoanele care au alergii, mai ales la crustacee, nu ar trebui să se atingă de nicio mâncare făcută cu făină de greieri. Reacţiile adverse pot varia de la simpla urticarie până la şoc anafilactic, în cazurile severe, însă rare. Totuşi, unele proteinele care produc alergii sunt distruse în timpul procesului de producţie, potrivit Observator. „Făina deja este preparată termic şi dacă o mai preparăm ulterior, riscul se reduce şi mai mult. Niciodată nu o să fie zero, aşa nu mai consumăm nimic că ne este frică”, a spus alergologul Brândușa Petrutescu, conform sursei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel