De la dragoste la suferință: CINCI motive pentru care îi rănim pe cei dragi

Autorul articolului: Alexandra-Valentina Dumitru |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Wellness
Pixabay.com
Pixabay.com

Oamenii cărora le vom face rău cu ușurință sunt probabil cei pe care îi cunoaștem. Iată câteva motive pentru care îi rănim pe cei mai apropiați!

Ai țipat vreodată la părinții tăi sau te-ai certat cu prietenii și apoi ai regretat imediat? Oamenii pe care îi rănim sau care ne rănesc probabil că vor fi cei mai apropiați. Să rănim fix aceste persoane este ceva care se întâmplă în mod natural din multe motive diferite.

Iată cinci motive pentru care rănim pe cei pe care îi iubim!

  1. Îi rănim pe alții pentru a ne răni pe noi înșine. Ți-a spus vreodată un membru al familiei sau un partener: "Nu vei reuși niciodată să-ți îndeplinești obiectivele"? Potrivit psihologilor, un motiv pentru care îi rănim pe cei pe care îi iubim este pentru că ne pedepsim și ne sabotăm pe noi înșine. Atunci când ai o credință înnăscută că nu meriți dragostea, că nu meriți fericirea sau că ești condamnat să distrugi orice lucru bun pentru tine, este foarte probabil că vei ajunge să acționezi în moduri care să confirme aceste credințe. Prin urmare, ai tendința de a răni pe cei dragi pentru a te sabota pe tine și fericirea ta, sau pentru că simți că trebuie să te pedepsești.
  2. Vrem să obținem control pentru propria protecție. Ai fost vreodată speriat de a fi rănit emoțional de un prieten, partenerul de viață sau un membru al familiei? În încercarea de a te proteja, rănești persoana înainte ca ea să aibă o șansă. Multe forme de trădare și de rănire a altora au o motivație comună, de a dobândi o senzație efemeră de putere din bucuria de a răni pe cineva înainte ca aceștia să te rănească pe tine. În relații, tindem să rănim partenerul astfel încât să avem avantajul și controlul. Dacă acest lucru devine o dinamică stabilită în relația ta, va transforma întreaga relație în toxicitate și va fi sprijinul pentru abuz.
  3. Dezvoltăm un stil de atașament nesigur. Stilul tău de atașament este conexiunea emoțională pe care ai format-o în copilărie cu cel care te-a îngrijit cel mai mult. Ceea ce ai experimentat în această primă relație poate determina adesea modul în care acționezi în relațiile pe tot parcursul vieții. Când adulții cu atașament sigur se uită înapoi la copilăria lor, de obicei simt că cineva de încredere a fost întotdeauna disponibil pentru ei. Ca adulți, s-ar putea să se bucure de relații intime strânse și să nu fie speriați să riște în dragoste. În schimb, oamenii cu modele de atașament nesigur care au crescut fără medii susținătoare și valide constant, au avut adesea dificultăți în a avea relații sănătoase cu alții în viața de adult. Cu toate acestea, fiecare persoană are capacitatea de a se schimba și de a crește. O persoană care nu are un stil natural sigur poate lucra la securitatea dobândită, ceea ce înseamnă dezvoltarea unui stil sigur prin relații și interacțiuni în viața de adult.
  4. Vrem să testăm limitele și să vedem cât de departe putem merge înainte de a se trage linie. Ai încercat vreodată să testezi limitele pentru a vedea cât de departe este dispus un prieten, un membru al familiei sau un partener să meargă înainte să tragă linia, astfel provocându-i răni în proces? De obicei nu putem afla care sunt limitele altei persoane până nu le testăm. Copiii fac acest lucru instinctiv. Cei mici sunt motivați de impulsuri puternice de a obține sau de a face orice li se pare atrăgător în acel moment, până când li se spune altfel. Adesea, persoana care își testează limitele partenerului dorește cu disperare niște limite clare și ferme, fără să își dea seama că acest comportament poate îl poate răni  pe celălalt.
  5. Ne simțim mai liberi să fim noi înșine și să nu ne cenzurăm cuvintele sau acțiunile. Ai fost vreodată cu cineva cu care te simți atât de confortabil încât ai tendința să îți arunci filtrele și să nu îți cenzurezi cuvintele? În orice relație strânsă, ai putea simți o tendință de a te comporta și de a vorbi autentic. Cu cât se dezvoltă mai mult dragostea și încrederea între oameni, cu atât simți mai multă libertate să fii doar tu însuți. Cu toate acestea, această lipsă de inhibiții și limite face mai ușor să rănești neintenționat cealaltă persoană. Ai putea crede despre comentariul tău este complet nevinovat, fără niciun fel de intenție malefică, dar poate fi perceput ca ofensator de către persoana care primește.

Citește și TREI moduri de a gândi care îți îmbunătățesc viața pentru TOTDEAUNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel