Dormim mai mult cu o oră. Când trece România la ora de iarnă

Rodica Mitu |
Data publicării:
| Categorie: Social
Foto Pexels
Foto Pexels

Când trece România la ora de iarnă?

Trecerea la ora de iarnă va avea loc în acest an, în noaptea dintre 30 şi 31 octombrie, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ora 4:00 va deveni ora 3:00 şi vom dormi mai mult cu o oră.

Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, acesta fiind folosit de peste 100 de ţări din întreaga lume.

Anul 2021 ar putea fi ultimul an în care se va mai trece la ora de iarnă, ca urmare a deciziei Comisiei Europene.

Trecerea la ora de iarnă, riscuri asupra sănătății

Specialiștii cred că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se obișnui cu schimbare orei. Medicul Tudor Ciuhodaru consideră că este nevoie de 15 zile.

Organismul uman se adaptează la schimbarea orei în 15 zile. „Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează modul cum se realizează aceasta adaptare. De aceea unii pacienţi pot prezenta o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni", a explicat medicul Tudor Ciuhodaru, în anii trecuți.

Pentru cei cu probleme de sănătate, efectele schimbării orei ar putea fi mai serioase. În această ultimă categorie sunt incluși în special cei care suferă de depresie sau probleme cardiace. Odată cu schimbarea orei, pentru această categorie de persoane mai afectate, există risc de sinucidere, atac de cord.

Efectele schimbării orei pot fi chiar extreme. Unii oameni de știință vorbesc despre probleme de sănătate mintală cauzate de schimbarea orei.

Alte efecte ale schimbării orei sunt, potrivit medicului: modificări cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac și modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, modificarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere şi ideaţie suicidară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel