Eclipsă de Soare/Lună Nouă în Berbec de pe 8 aprilie. Daniela Simulescu: "Avem toate datele necesare să o luăm de la capăt!”

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Noutati
Daniela Simulescu Foto emisiune
EXCLUSIV
Daniela Simulescu Foto emisiune

Pe 8 aprilie, avem o Eclipsă de Soare/Lună Nouă în Berbec. Iată ce ne spune astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu!

Ne aflăm în perioada dintre cele două eclipse! După Eclipsa de Lună de pe 25 martie, urmează o Eclipsă de Soare și pe 8 aprilie.

Ce știm despre Luna Nouă în semnul Berbecului? Este un moment oportun pentru noi începuturi. Putem să spargem gheața, ori să scăpăm de barierele pe care le avem, pentru că Soarele și Luna se întâlnesc din nou, în primul semn din zodiac, lângă Nodurile Lunare. 

Într-o oarecare privință, avem toate datele care ne trebuie pentru a o lua de la capăt. Nimic nu se petrece din întâmplare, așa că am face bine să lăsăm în spate ce ne dăunează.

În perioada dintre două eclipse, ar trebui să fim foarte atenți. Există posibilitatea apariției unor situații neobișnuite sau a unor evenimente speciale, care par să nu fie întâmplătoare.

Prin urmare, este important să acordăm atenție persoanelor pe care le întâlnim (sau reîntâlnim) și să fim atenți la informațiile pe care le primim. Toate acestea ar putea avea un scop bine definit sau o semnificație specială.

MITURI despre ECLIPSA DE LUNĂ pe care TREBUIE să le ȘTII

O Lună Nouă este potrivită pentru intenții, ritualuri și noi începuturi. O poți lua de la capăt, pe scurt, fiindcă vorbim despre prospețime. Berbecul reprezintă, de altfel, prima parte a primăverii, când vrem să ieșim din casă, să facem mișcare, nu mai vrem să stăm locului.

Arhetipul Berbecului are și o resursă și o vulnerabilitate. Resursa este curajul, încrederea, forța, energia, iar vulnerabilitatea este furia sau frica. 

Ce o face specială pe această Lună Nouă în Berbec? Faptul că este lângă Chiron. Iar orice este lângă Chiron, aduce și durere. Trebuie să îi atribuim mai multe valențe lui Chiron. În primul rând, frica de abandon și de respingere. Dar și durerea. Ea este inevitabilă, însă suferința este opțională.

Tematica principală a acestei Luni Noi este de a te gândi unde suferi mai mult decât este cazul. Poate că îți place să suferi sau să te victimizezi. Va fi un moment de conștientizare pentru unii dintre noi.

De asemenea, arhetipul Berbecului vorbește și despre identitate, despre cine suntem noi cu adevărat. Iar Chiron a trebuit să își găsească locul. De aceea trebuie să iei o decizie. Să te gândești cât de mult îți mai permiți să suferi. Nu trebuie să dai voie suferinței să te mai otrăvească. Trebuie să îți găsești locul și să nu te mai compari cu alții.

Acest eveniment se va resimți foarte mult în hărțile celor cu marcaj de Berbec, dar și de celelalte semne cardinale: Rac, Balanță și Capricorn. 

Poți să citești și următorul articol: Curiozități interesante despre eclipse. Unele culturi le considerau semne ale furiei zeilor!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel