Fotbalist din Liga 1, neplătit de cinci luni, ajutat de impresar să plece la familie de sărbători. Suporterii sunt disperaţi

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Sport
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Un fotbalist al lui Gaz Metan Mediaş a avut nevoie de ajutorul impresarului său pentru a merge acasă la familie de sărbători. Acesta nu şi-a mai luat salariul de cinci luni. 

AFAN transmite că Gaz Metan Mediaş nu mai poate cere insolvenţa încă odată şi că echipa ar putea intra în faliment. 

"Din păcate, așa este. Problema e că, din drepturile TV, care au venit în noiembrie, s-au plătit datoriile vechi. Și cu toate acestea, mai sunt jucători și antrenori care au de luat bani. Iar acum, pe 24 se face scadența la hotărârile pe care le-au câștigat la comisiile FRF.

Ei nu mai pot intra în altă insolvență, intră în faliment. Am înțeles că au fost niște promisiuni din partea unui sponsor, care nu au fost onorate și au rămas undeva în aer.

Nici Primăria nu a contribuit cu ce a promis, situația este destul de delicată. Într-adevăr, am văzut și noi cazul lui Alceus, am sunat un jucător, ne-am interesat dacă așa este. A zis că da.

Noi putem să-i plătim biletul de avion, avem un fond din cotizațiile jucătorilor, din care plătim astfel de cazuri. Au mai fost jucători în trecut, de exemplu cei de la Poli Timișoara, cea care a intrat în faliment acum.

A fost un jucător din Argentina, căruia i-am plătit bilet să ajungă acasă. Bineînțeles că o să facem asta și pentru Alceus. Dar nu este normal ce se întâmplă și ar trebui rezolvată problema altfel. Sper ca Valentin Iordănescu să găsească soluția financiară", a spus președintele AFAN, Emilian Hulubei, la Liga Digisport.

Este vorba despre Brian Alceus, fotbalistul lui Gaz Metan Mediaş. Acesta a fost ajutat de impresar să îşi ia bilet de avion. 

"Am primit mesaj că și-a rezolvat, i-a rezolvat impresarul. Dar oricând e nevoie, bineînțeles că putem să ajutăm și noi", a spus Emilian Hulubei la Liga Digisport.

Suporterii sunt disperaţi 

"E tot ce a mai rămas în orașul ăsta mort, vă rugăm din suflet, ajutați-ne, vrem să avem fotbal la Mediaș!", au transmis fanii către conducerea clubului. 

În semn de protest, jucătorii antrenaţi de Ilie Poenaru au refuzat să se mai prezinte la antrenamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel