Horoscop 10 iulie 2023. Marte intră în Fecioară. Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop zilnic
EXCLUSIV

Horoscop zilnic. Azi, Marte își începe tranzitul în semnul Fecioarei.

Această săptămână are câteva vești care pot să producă schimbări vizibile în viața noastră. Una dintre ele vorbește despre intrarea lui Marte în Fecioară.

Evenimentul cel mai important al perioadei 10-16 iulie este schimbarea axei Nodurilor Lunare. Nodul Sud va trece în Balanță, iar Nodul Nord, bineînțeles, în Berbec.

10 IULIE: MARTE INTRĂ ÎN FECIOARĂ

În astrologie, Marte are legătură cu modul în care acționezi, dar și cu ambiția și pasiunea. 

Vorbim despre un tranzit care va dura până pe 27 august. Planeta acțiunii tranzitează semnul dornic de curățenie, vindecare, muncă, optimizare și organizare. Această poziţie a lui Marte se referă la atenție la detalii. Fecioara este un semn de pământ mutabil care tinde spre perfecțiune în tot ceea ce face. Acționăm constant și cu acuratețe, cu o abordare practică și raționalizând următoarea mișcare. Siguranța financiară va prima. Modestia poate deveni atât o resursă, cât și o vulnerabilitate. 

De fapt, tranzitul lui Marte în Fecioară ne va transforma din greier în furnică. Vom trece de la nevoia de validare cu orice preț la nevoia de a munci și de a eficientiza totul. Când planeta acțiunii trece prin semnul muncii, gata cu distracția!

Până pe 27 august, astrele ne recomandă să fim mai disciplinați și exigenți.

Tranzitele lui Marte în 2023

11 IULIE: MERCUR INTRĂ ÎN LEU

Mercur ne ajută să ne construim propria încredere prin ceea ce spunem, prin ceea ce învățăm, prin ceea ce gândim. De multe ori, Mercur se vede și prin tot ce ține de mimică, de gesturi. E momentul în care să stăm mai drepți, să ne purtăm diferit. Dacă avem o diplomă, un talent, bine ar fi să îl scoatem în față. Falsa modestie nu e sănătoasă, este extrem de toxică. Nu îți trebuie mult, îți trebuie un bob de încredere care să fie în tine, nu în ceilalți și prin care să-ți poți schimba viața în bine! Acest tranzit ne poate face creativi, dramatici, romantici și foarte pasionali atunci când ne comunicăm ideile. Bineînțeles, vor exista și tendințe de narcisism și victimizare. 

12 IULIE: NODUL SUD INTRĂ ÎN BALANȚĂ/NODUL NORD SE MUTĂ ÎN BERBEC

Din decembrie 2021, Nodurile Lunare au traversat axa Taur-Scorpion, cea a crizelor, supraviețuirii și a resurselor. Iată că acum ne vom întoarce atenția spre relații și identitatea de sine. Până în ianuarie 2025, parteneriatele se vor schimba. Ideea de dreptate la fel. Nodurile nu aduc neapărat evenimente precum tranzitele planetelor, ci mai degrabă o tendință accentuată a întregii planete. 

17 IULIE: LUNA NOUĂ ÎN RAC

Pe lângă intenții legate de familie și casă, ar trebui să existe și intenții legate de refugiul nostru interior. Și mai este ceva de care avem nevoie să ne amintim cu ocazia acestei Luni Noi: de rădăcinile noastre, confortul și emoțiile noastre.

Poți să citești și: Cea mai romantică vară pentru aceste două zodii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel