Horoscop 2 martie 2023. Conjuncție Venus-Jupiter. Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop zilnic
EXCLUSIV

Horoscop zilnic. Azi, Venus face o conjuncție cu Jupiter în semnul Berbecului. Și da, este cea mai romantică zi din an!

Pe 2 martie, Venus face o conjuncție cu Jupiter în semnul Berbecului. Putem spune că astrele s-au unit și vor să ne ofere cadou un mărțișor foarte special la începutul acestei luni.

Azi, avem cea mai romantică zi a anului 2023! Bine, voi îi puteți spune cea mai iubibilă, drăgăstoasă sau aventuroasă zi!

Fiindcă Venus se întâlnește cu Jupiter în semnul Berbecului. Deci, Micul și Marele Benefic își dau întâlnire pe tărâmul pasiunii!

Venus este planeta iubirii și în mitologie, o reprezintă pe Afrodita. Tot Venus este cea care vorbește și despre plăcere, frumusețe, bani sau feminitate. Dar și despre bucurie. Iar în mitologie, Jupiter era Zeus. Cel mai mare dintre zei și cel care oferea abundență, oportunitate și expansiune.

Putem folosi acest aspect în mod conștient în rutina noastră. Un gest deosebit, un cadou, o cină romantică, momente de răsfăț pentru propria persoană. Conjuncția dintre Micul și Marele Benefic poate predispune și la autoindulgență și cheltuieli exagerate, așa că aveți și puțină grijă.

Cei singuri pot începe o relație. Va fi una de poveste, cu mult romantism și emoții puternice. Poți decide să treci la următorul nivel alături de partener. Îți poți ierta partenerul dacă ți-a greșit cu ceva. Sau poți fi iertat. Poți petrece o zi făcând ce îți place ție cel mai mult. 

Nu ezita să faci declarații de dragoste persoanei iubite, să oferi cadouri și să ceri! Dacă a lipsit romantismul din relația ta în ultima vreme, poate fi momentul să schimbi ceva cu această conjuncție dintre Venus și Jupiter. Și o simplă îmbrățișare poate face minuni. Cu Venus și Jupiter în Berbec trebuie să învățăm să ne bucurăm de ceva nou, spontan. Indiferent de vârstă sau de experiență, folosește această conjuncție, ideală pentru dragoste și bucurie.

Tot pe 2 martie, Mercur face o conjuncție cu Saturn în semnul Vărsătorului. Este un aspect nemaipomenit pentru a discuta serios despre planurile noastre de viitor. De altfel, vă invit la ce promiteți. Pentru că dacă nu sunteți asumați, oamenii nu vă vor crede și nu vă vor acorda sprijinul. Este nevoie de autenticitate. Și de oarecum anumite limite. 

Pe 3 martie, Mercur își începe tranzitul în semnul Peștilor. Atât la nivel mondial cât și la nivel individual, tranzitul lui Mercur în Pești ne va face să înotăm în ape tulburi deoarece Mercur ține de comunicare, de procese mentale, de zona logică, de gândurile pe care le avem.  

Intrând în semnul Peștilor, Mercur ne va conduce către visare, confuzie, haos. Desigur, acesta va aduce un plus celor care lucrează în zone unde instrumentele țin de imaginație, inspirație și creativitate, însă fiți atenți, se poate deschide în fața noastră un univers nebulos, fantasmagoric. Mercur nu se simte bine în Pești deoarece vine cu informații contradictorii. Azi poți avea o convingere, iar mâine alta. Vom lega ideile de prea multă emoție, rezultatul fiind lipsa logicii.

Astrosens îți recomandă să citești și: Vești semnificative pentru Berbec, Taur, Vărsător și Pești. Probleme relaționale pentru Fecioară și Scorpion

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel