Daniela Simulescu, astrolog DC News, aduce previziunile zilei de 19 decembrie pentru primele șase semne din zodiac.
După câteva zile în care au existat tot felul de aspecte controversate, astăzi putem vorbi despre unul mai plăcut, cel puțin din perspectiva teoriei astrologice. Este vorba despre un trigon între Venus din Vărsător și Jupiter în Gemeni. Venus este considerată Micul Benefic, iar Jupiter este Marele Benefic. Fiind amândouă în semne de aer, vorbim despre socializare, petreceri și evenimente. Ne întâlnim și ne bucurăm de partea mai superficială a vieții.
Ce trebuie să facem noi într-o astfel de zi? Să ne răsfățăm atât pe noi, cât și pe ceilalți. Îți va face atât de bine să știi că ai dăruit, nici nu ai idee.
În teorie, trigonul dintre Jupiter și Venus sună foarte bine. Dar mulți îl au în astrogramele natale și nu fac nimic cu el. Aspectul acesta trebuie folosit practic, nu doar lăsat să treacă pe lângă tine. Într-o astrogramă, aspectele pozitive nu aduc întotdeauna lucruri bune. Așadar, astăzi sunt importante generozitatea și căutarea lucrurilor care îți fac bine.
Berbec/Ascendent în Berbec
Este o zi minunată să fii generos, sociabil și să comunici. Nu te mai certa cu nimeni, mai degrabă împacă-te. Adu în discuție subiecte nostalgice. Ai nevoie să te plimbi, să zâmbești și să glumești. Astăzi, mintea ta trebuie să vadă doar jumătatea plină a paharului.
Taur/Ascendent în Taur
Din punct de vedere profesional, este un aspect bun. Poate te afli într-un punct care nu-ți place. Dar, chiar și așa, trebuie să te gândești că nu o să rămâi toată viața acolo unde nu-ți convine. Sau poate îți place. Dacă vorbim despre a doua variantă, implică-te și mai mult, arată ce poți face. Arată-le celor din jur că ție îți place ceea ce faci. Este posibil să-i inspiri și pe ei.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Este o zi în care trebuie să înveți și să-ți deschizi mintea. Dacă e foarte ruginită, în momentul în care înveți un lucru nou, este cucerită imediat. Ai nevoie să absorbi informație, să citești sau să asculți o persoană mai inteligentă. Astăzi, mintea ta trebuie să fie cât mai expansivă. În plus, e o zi bună și pentru călătorii.
Solstițiul de iarnă se petrece pe 21 decembrie. Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent
Rac/Ascendent în Rac
Este nevoie să înveți să ceri și să primești ajutor. Cel mai mic sprijin pe care îl vei primi îți va umple sufletul de bucurie, chiar dacă nu va veni de la oamenii de la care te aștepți.
Leu/Ascendent în Leu
Ai o zi nemaipomenită pentru a vorbi cu partenerul despre ce îți place la el și ce ți-ai dori să faci împreună. Lasă în urmă anumite faze care n-au fost bune. Sau poate că, în sfârșit, ai curaj să-i spui: „Aș vrea ca, în perioada următoare, să ne apropiem mai mult și să ne înțelegem mai bine.” Sau poate că reușești să-l ierți astăzi, să te împaci cu el. Pentru cei singuri, este o zi bună să vorbiți cu cineva. Fie online, fie offline. Jocul de seducție îți priește de minune.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Astăzi este o zi în care ai putea să fii generos cu colegii. Ajută-i, căci te vei simți foarte bine. De asemenea, ai putea să te ocupi de demersurile necesare pentru o viitoare călătorie.
Horoscop săptămâna 16-22 decembrie: Zodia care va avea mai multe cheltuieli decât și-a imaginat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News