Manifest pentru tranzitul lui Lilith în Rac

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop Lilith. Cum ne poate ajuta acest punct misterios și întunecat?

Lilith provoacă, sperie, îngrozește. Atunci când oamenii aud vești despre ea, trec prin tot felul de senzații contradictorii. Pe de o parte, sunt atrași, dar pe de altă parte o resping. Asta și pentru că, acum câteva mii de ani, trăsăturile lui Lilith erau de neconceput de către societate. Dar acum suntem în anul 2022, nu mai putem avea gândirea de peșteră. 

Intrarea lui LILITH în RAC între 14 aprilie 2022 și 8 ianuarie 2023. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Lilith este punctul cel mai îndepărtat unde ajunge Luna în rotația sa în jurul Pământului. În astrologie, Luna este responsabilă de emoțiile noastre. Deci atunci când acestea sunt departe, nu mai avem acces la ele. Cu alte cuvinte, ne putem detașa astfel încât să luăm cele mai îndrăznețe decizii posibile. Ne rupem de rădăcini, de tradiție, de tot ce înseamnă apartenență. 

Dar nu putem discuta despre Lilith, dacă nu avem în vedere și pe Priap, punctul cel mai apropiat unde ajunge Luna. 

Lilith a intrat pe 14 aprilie în semnul Racului, unde va sta până pe 8 aprilie 2023. 

După difuzarea emisiunii despre efectele acestui tranzit, am primit numeroase mesaje de la diverși nativi cu Soarele în Rac, prin care îmi explicau că trec prin tot felul de stări și dădeau vina pe Lilith. De parcă ea ar fi fost vinovată. Nu!

Cei cu marcaj de Rac(nu doar Soarele ci și Luna, Ascendentul, Mercur, Venus, Marte, Nodurile Lunare, unghiuri) vor simți acest tranzit din plin. Dar atenție! Nu neapărat într-un mod negativ! 

Vor întâlni următoarele două situații – fie scapă de anumite locuri în care stăteau doar de dragul de a sta, fie se bagă în anumite situații în care se implică, în anumite lupte. Priap este în casa a 7-a, nu o să le fie ușor să fie independenți pentru că au nevoie de atașament, conexiune, legătură. Dar Lilith vine și zice să se rupă, cei din jurul lor vor rămâne uimiți de comportamentul diferit. Lilith e foarte bună din punct de vedere profesonal, dacă vreți un proiect pe cont propriu, o afacere. Mergeți la un loc nou de muncă, experimentați ceva nou, nu mai fiți supuși!

Și să nu uităm: Lilith este în fiecare dintre noi! Dacă o vom respinge, ne va controla. Dacă o acceptăm, o putem folosi în avantajul nostru!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel