Mercur Retrograd în Taur din 21 aprilie. Daniela Simulescu: "Ne place sau nu, trebuie să avem răbdare!"

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursa: pixabay.com
EXCLUSIV
Sursa: pixabay.com

Pe 21 aprilie, Mercur își începe retrogradarea în semnul Taurului, care va ține până pe 15 mai. Iată despre ce ne vorbește astrologul Daniela Simulescu!

Pe 21 aprilie, Mercur retrogradează în semnul Taurului. Mercur retrograd în Taur este precum un sol al tranzitului lui Jupiter în același semn, care va începe pe data de 16 mai.

Ce își dorește de la noi? Acest tranzit vrea, de fapt, să fim mai selectivi. Să ne bazăm pe ce avem, să fim siguri, să ne reparăm greșelile făcute până în prezent.

Nu este un bau bau, deci nu vine să ne pedepsească, ci doar să ne ofere un răgaz pentru a putea construi solid, pentru a nu mai fi atât de superficiali.

Să ne amintim că planeta comunicării, Mercur, a intrat în semnul contaminat de retrogradare pe 3 aprilie și va scăpa de acesta abia pe 11 iunie.

Când Mercur este în Taur, apar multe discuții legate de criza financiară, de inflație, de salarii, de creșteri. Ne vom da seama că, pe undeva, nu ne iese socoteala. Mai mult, Mercur în Taur este interesat de profit, vrea să rămână cu ceva în buzunar. Toate deciziile financiare luate în ultimele săptămâni vor fi reluate. 

Ne oferă și o lecție importantă: suntem umani și nu putem controla totul. Și lucrul acesta are frumusețea sa, până la urmă.

Daniela Simulescu este de părere că va trebui, că ne place sau nu, să avem răbdare.

„Acum avem primul Mercur retrograd adevărat din 2023. Se petrece între 21 aprilie și 15 mai, dar efectele se extind până la 11 iunie, așa că vom avea timp suficient pentru acest tranzit și pentru tot ce ne aduce.

Din ce am dedus eu, chiar dacă Mercur își începe retrogradarea într-o anumită zi, încă de când intră intr-un semn, face ravagii. Iar Mercur a intrat în Taur la 3 aprilie. 

Să ne amintim ceva. Mercur reprezintă tot ce ține de comunicare și plan cognitiv. Are și deciziile acestea de zi cu zi, partea de schimb, de tranzacție, de drum, de mișcare.

Arhetipul Taurului cum este? Cel care face legătura între Berbec și Gemeni. În sezonul Berbecului vine primăvara, sunt noi începuturi, în timp ce în cel al Gemenilor, ne pregătim să prindem rădăcini.

Iar în Sezonul Taurului, plantăm, punem sămânța în pământ. Cu Mercur retrograd în Taur, toate chestiunile legate de roade, de resurse, de siguranță, de stabilitate, vor fi reluate. Totodată, arhetipul Taurului vorbește despre ce mâncăm, despre ce bani avem, despre confort, despre lucrurile pe care ne bazăm.

De fapt, cu Mercur retrograd în Taur nu mai avem aceeași putere de a cumpăra, că banii sunt alții. Totodată, pe Mercur retrograd, se iau decizii pe plan financiar, atât la nivel personal, cât și la nivel național și internațional.

Dezechilibrul financiar, precum și cel de pe piața muncii, se vor simți de-a binelea cu Mercur retrograd în Taur. Ne vom trezi că nu am plătit anumite facturi, anumite servicii. Trebuie să verificăm în mod constant, ca să nu ne trezim cu anumite servicii sau abonamente dezactivate.

Poți să cauți alte companii la care să îți activezi anumite abonamente. Este o perioadă bună să renegociezi. Mai mult, nu ar strica să mai înfrânezi cheltuielile. Taurul vorbește despre banii pe care îi facem din munca proprie. După ce îți iei salariul, gândește-te câți bani se duc aiurea.

Fiindcă energia Taurului dorește să cheltuim banii doar pe ce este nevoie cu adevărat. Fără bani aruncați în neștire, chiar dacă îți poți permite și un mic răsfăț din când în când.

Îți poți pune și niște bani deoparte, mai ales dacă nu ai mai făcut-o de ceva timp. Deoarece cu Mercur retrograd, mai poți avea tot felul de cheltuieli, de datorii, de lucruri neprevăzute. Iar banii în plus te pot ajuta, pentru liniștea ta.

Totodată, în acest interval, poți căuta produse care te ajută să economisești. Este adevărat că nu va fi ușor, dar poți observa că viața te obligă, mai ales dacă apar anumite datorii de care trebuie să scapi.

Este esențial să faci aceste lucruri, pentru că Jupiter intră în Taur la 16 mai. Iar dacă ai fost pragmatic și analitic, te ajută să construiești, să culegi, să pui roadele unor noi proiecte.

Mercur retrograd în Taur te întoarce să vezi ce ai greșit, ca să te oblige să iei niște decizii mai bune, chiar dacă nu se vor pune imediat pe roate. Pentru că te vei gândi și răzgândi de mii de ori.”

Îți recomandăm și: Începe numărătoarea inversă! Încă o lună cu Jupiter în Berbec. Ce să nu ratăm!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel