Messi se pregăteşte de ultimul Campionat Mondial din carieră

Florin Răvdan |
Data publicării:
| Categorie: Sport
Facebook Leo Messi
Facebook Leo Messi

Lionel Messi a anunţat că va juca pentru ultima oară la un campionat mondial în acest an, în Qatar. 

„Da, cu siguranță, da (n.r. va fi ultimul Mondial). Mă simt bine din punct de vedere fizic, am făcut un pre-sezon foarte bun anul acesta, anul trecut nu am reușit să fac asta ținând cont cum s-a desfășurat totul, am început să mă antrenez târziu, am jucat fără ritm, campionatul începuse deja, apoi am mers la națională, când m-am întors m-am accidentat și nu am reușit să mă pun la punct”, a spus Messi, citat de sport.ro.

"Număr zilele până la Mondial, ce e drept da, există puțină anxietate, mi-aș dori să se dispute acum și emoțiile de a spune: 'bun, suntem deja aici, ce se va întâmpla, e ultimul, cum va fi'. Pe de o parte suntem nerăbdători să înceapă, pe de alta ne dorim să ne meargă bine. 

Ne aflăm într-un moment bun ținând cont de cum s-au desfășurat lucrurile, cu un grup extrem de periculos și puternic, însă la Mondial se poate întâmpla orice. Toate meciurile sunt extrem de dificile, de aceea un Campionat Mondial e atât de special, pentru că nu întotdeauna favoritele sunt cele care câștigă sau au parcursul așteptat. 

Nu știu dacă suntem principalii candidați, însă Argentina e candidată mereu datorită istoriei sale, pentru ceea ce înseamnă în fotbal, în special datorită momentului în care ne aflăm, însă nu suntem favoriți, cred că există naționale mai bune", a mai spus Messi. 

Messi a ajuns la 100 de victorii în tricoul naţionalei Argentinei

Lionel Messi a reuşit o dublă în victoria sa cu numărul 100 în tricoul selecţionatei Argentinei, care a învins selecţionata Jamaicăi cu scorul de 3-0, marţi seară la Harrison (New Jersey/SUA), într-un meci de pregătire în vederea Cupei Mondiale de fotbal (20 noiembrie - 18 decembrie).

Argentinienii au deschis scorul în minutul 13, prin Julio Alvarez, titularizat în locul starului naţionalei Albiceleste, care a acuzat simptome gripale.

Messi a urmărit prima parte a meciului de pe banca de rezerve şi a fost introdus în joc în repriza secundă (min. 55), reuşind să marcheze ultimele două goluri ale echipei sale, în finalul jocului (86, 89), scrie Agerpres.

Messi are 90 goluri la naţională



Lionel Messi a ajuns la 90 de goluri marcate în 164 de selecţii, devenind totodată al cincilea jucător din istorie care a atins bariera de 100 de victorii alături de echipa naţională. Argentinianul a intrat astfel în clubul restrâns din care mai fac parte spaniolii Sergio Ramos (131 de victorii în 180 de meciuri) şi Iker Casillas (121 de victorii în 167 de meciuri), portughezul Cristiano Ronaldo (112 victorii în 189 de meciuri) şi mexicanul Andres Guardado (101 victorii în 177 de meciuri).

Aceasta este a doua dublă reuşită de Messi în decurs de patru zile, după cea din partida cu Honduras (3-0), care confirmă forma foarte bună pe care o traversează starul argentinian, unul dintre cei mai buni jucători ai echipei Paris Saint-Germain în acest debut de sezon, atât în campionatul Franţei, cât şi în Liga Campionilor.

Argentina a ajuns marţi la 35 de meciuri consecutive fără înfrângere (26 de victorii, 9 egaluri), o serie care a debutat în 2019. Echipa lui Messi a egalat astfel performanţele reuşite anterior de Brazilia (1993-1996), Spania (2007-2009) şi Algeria (2018-2022), recordul fiind deţinut de Italia (2018-2021), cu 37 de meciuri fără înfrângere.

Aceasta a fost ultima partidă de pregătire disputată de Argentina înaintea Cupei Mondiale 2022, unde va evolua în Grupa C, din care mai fac parte Polonia, Mexic şi Arabia Saudită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel