Ne dorim sclipirea lui Jupiter, dar ne zbatem între „limbile de ceas” ale lui Saturn

Autorul articolului: Elena Airini |
Data publicării:
| Categorie: Dezvoltare personala
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Oamenii se tem de Saturn și de poziția sa într-o hartă natală. Cu toții l-ar prefera pe Jupiter, însă până la urmă, lumea în care trăim nu este o lume a perfecțiunii, ci una guvernată de trecerea timpului. Mai multe detalii despre cei doi giganți ai astrologiei, cunoscuți și sub numele de Marele Benefic și Marele Malefic, găsiți mai jos. 

Jupiter, cunoscut și ca Marele Benefic, este cel după a cărui abundență tânjim, în timp ce Saturn, Marele Malefic, este profesorul dur, cel care ne îngrădește deciziile și ne lasă să ne zbatem între restricții și trecerea uneori dureroasă a timpului. 

Ni se vinde această idee cum că în viață putem fi orice, oricând, oricum, însă de multe ori nu se poate, sau cel puțin nu imediat. Sigur că tranzitele lui Jupiter pot aduce ocazii, oportunități, planuri noi și dorințe cât cuprinde, însă profesorul Saturn ar vrea să le abordăm pe toate cele mai sus numite cu un grad mai mare de seriozitate. 

Dacă Jupiter este cel care apasă accelerația până la podea, Saturn este cel care apasă frâna și te dă cu capul de volan, fiind capabil să îți schimbe direcția în câteva clipe. Lăsându-te să vezi ce înseamnă să o iei cu totul de la capăt. 

Jupiter este acel „ce ar fi dacă”, Jupiter este condiționalul, este dorința, Saturn este prezentul, este realitatea mijloacelor de care dispui acum, iar realitatea nu prea vinde. Cu toții preferăm absolutul, idealul, fantezia. 

Într-o hartă, într-o astrogramă, Saturn ți se va părea dur numai dacă nu te simți suficient de confortabil în cadrul propriei tale realități și desigur, dacă nu dai dovadă de răbdare. 

Saturn este dur pentru că ai nevoie de cineva dur în lumea asta, cineva care să facă ordine, cineva care să nu lase haosul să domnească. Altfel, totul ar fi complet razna, greu de înțeles și probabil că mult mai greu de acceptat. Așa că ar trebui să învățăm să îl apreciem pe Saturn. În restricțiile lui Saturn, vom învăța dulceața gustului libertății lui Jupiter, așa cum în întuneric vom înțelege mult mai bine care este valoarea luminii. 

Citește și: Fanii Astrosens confirmă! Pentru Saturnieni viața începe la 40 de ani

Așadar, Saturn, Marele Malefic, vine cu lecții pentru tine, fiind considerat a fi planeta restricțiilor, a limitării a testelor. Dacă în viață trecem printr-un moment mai neplăcut și ne plângem, s-ar putea să ne aflăm fix în mijlocul unui tranzit al lui Saturn. Astrologul Daniela Simulescu spune că Saturn nu te lasă să ieși la liman până nu înveți lecția. Ca să poți trece peste testele sale, ai nevoie de simplitate și de disciplină proprie. Mai multe detalii despre Saturn și metafora timpului găsești aici! 

sursă: Why is Saturn considered hard in any zodiac house?, quora.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel