O barieră misterioasă împiedică razele cosmice să ajungă în centrul galactic

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
O barieră misterioasă împiedică razele cosmice să ajungă în centrul galactic / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
O barieră misterioasă împiedică razele cosmice să ajungă în centrul galactic / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Razele cosmice nu pot ajunge în centrul galaxiei Calea Lactee din cauze unui vast nor care blochează trecerea acestora.

Centrul galaxiei Calea Lactee este un accelerator puternic de particule, arată noi cercetări. Însă, un mecanism necunoscut ține razele cosmice departe de norul vast numit zona moleculară centrală.

Centrul galactic este un mister. Avem o idee cât de cât decentă despre ceea ce se întâmplă acolo, însă norul de praf este atât de gros încât nu îl putem studia într-o gamă de lungimi de unde, de la raze X la lumina vizibilă.

Astronomii se așteaptă ca centrul galactic să fie o sursă importantă de raze cosmice. Acestea sunt protoni și nuclee care au rămas fără electroni și au fost accelerate la viteze relativiste de câmpuri magnetice puternice. Există mai multe obiecte în centrul galactic care ar putea acționa drept acceleratoare de raze cosmice: rămășițe de supernova, nebuloase, precum și gaura neagră supermasivă din inima Căii Lactee, numită Sagittarius A*.

Razele cosmice pot interacționa cu mediul interstelar

Potrivit observațiilor, distribuția razelor cosmice prin Calea Lactee ar trebui să fie mai mult sau mai puțin constantă. Razele cosmice apar din acceleratoare și se propagă în câmpul magnetic galactic, acolo unde sunt cel mai probabil încetinite și re-accelerate. Astfel rezultă o mare de raze cosmice, potrivit astronomilor.

Pentru a studia cum sunt accelerate și transportate razele cosmice, o sursă de raze cosmice proaspete este necesare. Din fericire, razele cosmice sunt foarte energice. Asta înseamnă că le putem detecta în centrul galactic, pentru că raza de energie produce lumină în raza limitată de lungimi de undă care penetrează praful de acolo.

Razele cosmice pot interacționa cu mediul interstelar, gazul și praful dintre stele, iar această interacțiune produce fotoni de raze gamma, cu aproape 10% din energia „părinților”, adică razele cosmice, potrivit Science Alert.

Coordonați de astronomul Xiaoyuan Huang de la Academia Chineză de Științe, cercetătorii au analizat radiația gamma din norul molecular central din Calea Lactee folosind Telescopul Fermi, sperând să găsească surse de raze cosmice proaspete.

O barieră care împiedică razele cosmice să penetreze norul molecular central

Aceștia au descoperit raze gamma care sugerează că centrul galactic este un accelerator de particule puternic, sau cel puțin este în acea regiune. Însă, oamenii de știință au făcut o altă descoperire, mai surprinzătoare.

Densitatea razelor cosmice din norul molecular central este mai redusă decât densitatea din marea de raze cosmice. Asta sugerează prezența unui tip de barieră care împiedică razele cosmice să penetreze norul molecular central.

Va fi nevoie de mai multe cercetări pentru stabilirea componentelor acestor bariere, însă există câteva posibilități. Norii moleculare sunt locuri complicate. Prăbușirea zonelor dense din nor poate rezulta în compresia câmpului magnetic, iar asta ar putea fi o barieră. O altă posibilitatea ar putea fi turbulență magnetohidrodinamică. Aici, în Sistemul Solar, razele cosmice sunt modelate de vântul solar. Este posibil ca, în centrul galactic, vântul galactic să joace un rol similar, potrivit Descopera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel