Povestea pumei care a devenit o celebritate la Los Angeles. A trăit în preajma Hollywood Hills timp de peste un deceniu

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle
Povestea pumei care a devenit o celebritate la Los Angeles / Foto: Pixabay, de Wildphoto1
Povestea pumei care a devenit o celebritate la Los Angeles / Foto: Pixabay, de Wildphoto1

Viaţa unei celebre pume californiene a fost sărbătorită în cadrul unui eveniment desfășurat la Los Angeles.

Viaţa unei celebre pume californiene a fost sărbătorită sâmbătă, în cadrul unui eveniment desfăşurat cu casa închisă la Greek Theater din Los Angeles, la care au participat mii de fani, transmite Agerpres, citând Reuters.

Puma, numită P-22 şi despre care se crede că avea aproximativ 12 ani, a devenit o celebritate la Los Angeles după ce a trăit în preajma Hollywood Hills timp de peste un deceniu, traversând autostrăzi aglomerate în zona Griffith Park.

P-22, fotografiată la un moment dat în timp ce pândea în apropierea literelor uriaşe care formează cuvântul "Hollywood", a devenit un simbol al campaniilor pentru salvarea populaţiei de pume californiene.

De ce a fost eutanasiat animalul



Animalul a fost eutanasiat în luna decembrie din cauza unor probleme grave de sănătate, rezultate probabil după ce puma ar fi fost lovită de o maşină.

"În preajma morţii sale, a dobândit o susţinere uriaşă. A fost virală pe Twitter. A apărut în revista Rolling Stone", a declarat despre puma P-22 directorul executiv al Federaţiei Naţionale pentru Viaţă Sălbatică din California, Beth Pratt.

"Am organizat acest eveniment ca pe o modalitate prin care comunitatea din Los Angeles, dar şi întreaga lume, să poată cumva să plângă moartea acestui animal", a adăugat el.

Cine a participat la eveniment



Printre oamenii care au participat la eveniment, mulţi dintre ei purtând obiecte cu însemnele pumei P-22, s-a numărat şi Paul Aguayo, din Los Angeles, care a povestit pentru Reuters o întâlnire cu P-22 în apropiere de Burbank, în 2012.

"Mergeam pe această potecă şi am auzit un mic trosnet, puţină mişcare. M-am uitat în jur şi privirile ni s-au intersectat timp de două sau patru secunde. S-a întors şi a luat-o în jos, în canion. I-am văzut coada", a povestit el.

Pumele sunt animale ameninţate de pierderea de habitat şi de fragmentarea mediului de viaţă, numeroase astfel de animale murind lovite de maşini în timp ce încearcă să traverseze autostrăzi care trec prin mediul lor natural.

"În întreaga lume oamenii au devenit mai atenţi la modul în care pot coexista cu animalele sălbatice datorită lui P-22", a mai susţinut Beth Pratt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel