Record de temperatură egalat în Australia: 50,7 grade Celsius

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri
Foto: Ethan Brooke - Pexels
Foto: Ethan Brooke - Pexels

A fost egalat recordul de temperatură în Australia. 

Australia şi-a egalat recordul pentru cea mai fierbinte zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, după ce o valoare de 50,7 de grade Celsius a fost înregistrată într-un îndepărtat oraş costier din această ţară, informează bbc.com.

Temperatura înregistrată joi în Onslow, un oraş din statul Australia de Vest, a egalat recordul de căldură din această ţară, stabilit în anul 1962 într-o localitate din statul Australia de Sud.

Oraşul Onslow şi localităţile învecinate ar putea să stabilească un nou record în perioada următoare, întrucât meteorologii au prognozat o uşoară creştere a temperaturilor pentru ziua de vineri.

Recordul de joi a fost stabilit în contextul în care statul Australia de Vest a raportat luna trecută cel mai amplu incendiu de vegetaţie din istoria sa.

Un focar situat în apropiere de Margaret River a distrus peste 6.000 de hectare de vegetaţie şi le-a obligat pe autorităţile locale să ordone evacuarea unor rezidenţi.

Biroul de Meteorologie din Australia a confirmat joi că recordul de temperatură din Onslow a fost stabilit la ora locală 14:26.

Potrivit presei australiene, temperatura medie din Onslow în această perioadă a anului este de 36,5 grade Celsius.

Alte două oraşe australiene, Mardie şi Roebourne, au raportat temperaturi care au depăşit joi pragul de 50 de grade Celsius.

Luke Huntington, de la Biroul de Meteorologie, a spus că această acumulare de aer fierbinte în regiunea menţionată a fost cauzată de absenţa furtunilor de vară.

El le-a recomandat localnicilor să adopte măsuri suplimentare de precauţie şi să rămână în clădiri cu aer condiţionat, iar dacă trebuie să iasă totuşi în exterior, ar trebui să se deplaseze în zone umbrite şi să se hidrateze corespunzător.

Chris Fawkes, meteorolog la BBC, a spus că temperaturile vor creşte uşor vineri, dar vor scădea apoi în zilele următoare.

Recordul de temperatură din Australia a fost egalat la doar câteva zile după sistemul european de sateliţi Copernicus a confirmat că ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria modernă a măsurătorilor meteorologice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel