Rezumat astrologic săptămâna 24-30 aprilie

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop săptămânal
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop săptămânal.

Perioada 24-30 aprilie nu este foarte încărcată din punct de vedere astrologic. Dar să nu uităm că ne aflăm între două eclipse și că îl avem pe Mercur retrograd. Deci se pot întâmpla unele evenimente, mai ales la nivel personal, destul de ciudate. În plus, în curând, Pluto va începe să retrogradeze în Vărsător, semn în care a intrat pe 23 martie. Până pe 11 iunie, când se va întoarce în Capricorn, multe dintre planurile noastre pentru viitorul apropiat vor fi testate. 

Pe 24 aprilie, Soarele face o conjuncție cu Nodul Nord în semnul Taurului. Cei cu marcaj fix în astrogramă (Taur, Leu, Scorpion și Vărsător) se vor întreba care este sensul lor. Dacă sunt pe drumul potrivit și dacă nu, ce pot face să ajungă acolo. De asemenea, acest aspect predispune la a căuta validarea și confirmarea celor din jurul nostru. Este ca și cum nu simțim că avem încredere de sine stătătoare, ci doar prin ceilalți. 

Mercur retrograd din Taur face un sextil cu Marte din Rac. Vom găsi curajul să ne comunicăm ideile, mai ales unele din trecut. Și vom găsi cuvintele potrivite și ritmul necesar astfel încât apropiații să înțeleagă ce vrem să transmitem. 

Pe 25 aprilie, Soarele din Taur face un sextil cu Saturn din Pești. Un aspect care predispune la pragmatism, nevoia de a separa dorințele de nevoi, dar și la investiții făcute cu capul. Deși sextilul face parte din categoria aspectelor pozitive, să știți că prezintă și o vulnerabilitate. Întârzierea. Rigiditatea. Sau reticența. 

Pe 29 aprilie, Marte din Rac face un sextil cu Uranus din Taur. Gândește-te ce ai construit începând cu 30 martie. Este cazul să schimbi puțin, să aduci îmbunătățiri, să vezi din altă perspectivă fundația proiectului. 

Citește și Calendar astrologic mai 2023: Jupiter intră în Taur

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel