Sărbătoare 15 noiembrie. Rugăciunea zilei de miercuri

Autorul articolului: Ioana Popa |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Spiritualitate
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Sărbătoare 15 noiembrie. Rugăciunea zilei de miercuri. Pe data 15 noiembrie, este prăznuit Sfântul Paisie.

Sfântul Paisie s-a născut pe 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.

Ajuns în Tara Romanesca trăieşte în schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Mărului şi Carnu. După o vreme ajunge la Sfântul Munte Athos, trăieşte aici timp de 17 ani. Părăseşte Sfântul Munte în anul 1763 şi ajunge la schitul Varzaresti, din părţile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova, scrie crestinortodox.ro. Este numit stareţ la Mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. În 1775 se retrage cu întreaga obşte la Mănăstirea Secu.

Paisie va primi în dar de la voievodul Constantin Moruzzi Mănăstirea Neamţ. În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veşnice şi a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamţ.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În şedinţă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamţ şi în Biserica noastră.

Rugăciunea zilei de miercuri

Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!

Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.

Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin.

Sursa: doxologia.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel