Schimbarea la față a lui Venus din luna martie

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop martie. Venus are câteva mărțișoare pregătite pentru doamne și domnișoare!

La începutul lunii, Venus se va afla în continuare în semnul stabil al Capricornului, dar după data de șase, va trece în semnul distant al Vărsătorului. Fiind vorba de luna femeilor, m-am gândit să le anunț din timp de tranzitele planetei care le este purtătoare de cuvânt. 

Venus în Capricorn până pe 6 martie

Venus o reprezintă pe Afrodita și este considerată 'micul benefic'. Pe lângă partea de romantism, feminitate, frumusețe, dragoste, vine şi cu beneficii. Îţi poate arăta unde poţi să întâlneşti parteneri sau unde îţi poţi exprima iubirea, dar îţi arată şi unde poţi să ai mici beneficii, mici oportunităţi. Dar, pentru că vorbim de Venus în Capricorn, un semn de pământ, un semn stabil, pragmatic... pe unde trece Venus, nu ajunge doar să visezi. Trebuie să depunem efort, să avem răbdare și să muncim. Ca să ai parte de beneficiile sale, trebuie să te chinui şi să urci. Și să cauți doar relații stabile și serioase. Iar Venus a tranzitat acest semn din 5 noiembrie. 

Venus în Vărsător (6 martie-5 aprilie)

Venus din Vărsător caută un prieten, precum și un iubit, pe cineva cu care să poată discuta idei, să se joace și să provoace. Capul stăpânește cu siguranță inima. Vom aborda fiecare situație cu rațiune și logică. Acest lucru ne poate face să părem cam detașați uneori. 

Tendința principală va fi aceea de a căuta la un iubit unic, excentric, care este pregătit pentru orice, nu pune reguli sau limite în loc și face sugestii de date magice și spontane (și caută pe cineva care să meargă cu adevărat după fluxul lor). Vor fi apreciate deschiderea și discuțiile despre orice și oricine - cu cât mai străin, cu atât mai bine. Libertatea este laitmotivul. Ve crește nevoia de a călători și a explora lumea. 

Menținerea conjuncției cu Marte

Menționez că Venus va merge cot la cot cu Marte, atât în semnul Capricornului, cât și în cel al Vărsătorului. Ceea ce aduce un plus de intensitate și pasiune. 

Cu alte cuvinte, vom începe luna prea serioși, și o vom termina cu mult chef de joacă și excentricități. 

Cert este că, în martie, puteți petrece ca niciodată în compania prietenelor de suflet, doamnelor și domnișoarelor!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel