Schimbări în carieră pentru DOUĂ zodii până pe 2 ianuarie 2022

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Diverse
Schimbări în carieră pentru DOUĂ zodii până pe 2 ianuarie 2022 (sursa foto: Pixabay)
EXCLUSIV
Schimbări în carieră pentru DOUĂ zodii până pe 2 ianuarie 2022 (sursa foto: Pixabay)

Mercur, planeta comunicării, ne dă mereu emoţii când se află în retrograd, dar acum vine cu intenţia de a da tonul pentru Noul An. În timpul tranzitului său prin semnul Capricornului, vom avea parte de câteva schimbări. Două dintre semnele zodiacului vor avea parte de astfel de schimbări până pe 2 ianuarie 2022.

După tranzitul aventuros prin semnul Săgetătorului (24 decembrie-13 decembrie), iată că a venit vremea ca planeta comunicării să poposească în semnul Capricornului. Din start, ne vom da seama că toată lumea este mult mai serioasă, nu mai face declarații pompoase și nici nu se va mai lupta excesiv pentru vreo cauză. Mercur va tranzita cel mai matur semn al zodiacului. În discuțiile noastre își vor avea locul pragmatismul și maturizarea.

Lui Mercur în Săgetător i-a mai plăcut câte o glumă, în Capricorn nici nu vrea să audă de ele. Și oarecum, avem nevoie de acest tranzit pentru că ne pregătim de un nou an. Ori mintea noastră trebuie să se axeze pe concret, palpabil, organizare și tot ce ține de obiectivitate.

Mercur în Capricorn este precum un profesor universitar dur și cu experiență îndelungată, autoritar, încăpățânat, rigid, cu o metodologie clară, cu toleranță zero la încercarea unora sau a altora de a duce în derizoriu unele subiecte. Vom fi sceptici, vorbele nu ne vor impresiona dacă nu vor fi urmate și de fapte.

Ne vom alege vorbele cu mare atenție pentru că vom dori să transmitem mesajul într-un mod cât mai elevat. Dar perioada cu Mercur în Capricorn va fi bună pentru a organiza.

 

Berbec/ Ascendent pentru Berbec

Mercur va tranzita zona carierei și a statutului social. Comunicarea cu autoritățile se va schimba. Vei dori să discuți într-un mod tranșant cu șefii tăi și nu vei accepta compromisuri. Mercur se va apropia de Venus și Pluto, deci vei vei primi puterea necesară de a lua decizii importante.

Oricum, prioritatea ta va fi evoluția. Indiferent de vârsta avută sau de experiența profesională, vei dori să progresezi. Dar atenție că depinde doar de tine. Pe 2 ianuarie vor cinci planete (Soare, Lună, Mercur, Venus, Pluto toate în Capricorn) în casa carierei, care îți vor oferi oportunități. Universul îți dă, dar nu îți bagă și în traistă.

 

Leu/Ascendent în Leu

Mercur va tranzita casa muncii și a stilului de viață. Vei dori să îți organizezi cât mai mult proiectele de la serviciu. Nu mai vrei să pierzi timpul aiurea, mai ales pentru că simți nevoia să îți eficientizezi și rutina zilnică. Lista de treburi gospodărești este imensă. Și bineînțeles că vei fi mai încăpățânat, iar colegii îți vor reproșa acest lucru.

Nu este niciodată prea târziu pentru a schimba domeniul de activitate. Chiar dacă momentan, vei avea impresia că nu mai ai timp să înveți ceva nou. Sau că o anumită propunere nu se ridică la nivelul așteptărilor. Astrele îți recomandă să cauți un loc de muncă care te motivează și te responsabilizează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel