Scleroza laterală amiotrofică poate fi provocată de lipsa unei ENZIME din corp (STUDIU)

astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Stiri
Scleroza laterală amiotrofică poate fi provocată de lipsa unei ENZIME din corp (sursa foto: freepik.com)
Scleroza laterală amiotrofică poate fi provocată de lipsa unei ENZIME din corp (sursa foto: freepik.com)

Deficienţa unei enzime, ciclofilina A, în celule poate provoca scleroza laterală amiotrofică, potrivit unui studiu realizat de cercetători italieni de la Instituto Mario Negri din Milano şi de la Citta della Salute e della Scienza din Torino (nordul Italiei), relatează EFE.

Concluziile acestui studiu, publicat marţi în revista ştiinţifică Brain, reprezintă un "prim pas spre dezvoltarea unei terapii împotriva sclerozei laterale amiotrofice (SLA)", a explicat Valentina Bonetto, una dintre autoarele studiului.

În cadrul acestei cercetări s-a constatat că enzima ciclofilina A este fundamentală pentru buna funcţionare a proteinei TDP-43. Această proteină are un rol foarte important în procesele celulare iar în cazul unor mutaţii poate apărea SLA.

Studiul, realizat atât pe animale cât şi pe pacienţi de la spitalul universitar Citta della Salute e della Scienza din Torino, a demonstrat că lipsa acestei enzime la animale induce o boală neurodegenerativă similară SLA şi provoacă o acumulare anormală de proteină TDP-43.

"Am observat că atunci când enzima ciclofilina A lipseşte subiectul animal dezvoltă simptome de SLA precum o disfuncţie motorie progresivă şi o alterare a comportamentului, în asociere cu moartea neuronilor motorii", notează autoarea principală a studiului, Laura Pasetto.

Aceste simptome au fost observate şi la un mare număr de pacienţi cu SLA şi cu demenţă frontotemporală, care aveau deficienţe ale acestei enzime şi, în consecinţă, o proastă funcţionare a proteinei TDP-43.

Pornind de la această descoperire, care confirmă că în această boală funcţiile protectoare ale enzimei ciclofilina A sunt deficitare, se poate dezvolta "o focalizare terapeutică menită să restaureze aceste funcţii", a explicat Laura Bonetto.

Scleroza laterală amiotrofică este o boală neurovegetativă, deocamdată incurabilă, ce provoacă pierderea controlului muscular şi care afectează aproximativ 6.000 de persoane în Italia, potrivit Asociaţiei Italiene a SLA, citată de Agerpres.

Simptomele sclerozei multiple
 

„Peste 2,8 milioane de oameni de toate vârstele trăiesc cu scleroză multiplă în întreaga lume și fiecare dintre acei oameni are o poveste, prieteni, familie și vise – este mesajul celor de la Federația Mondială de Neurologie. 

De aceea, este important să prevenim, să mergem la control la orice semn: scleroza multiplă prezintă un sortiment de simptome, inclusiv oboseală, durere, probleme de vedere, probleme de coordonare și mobilitate, precum și probleme cognitive și emoționale. (...) Diagnosticul pus la timp, devreme, poate îmbunătăți calitatea vieții pacientului și a celor din jur”, a explicat prof. univ. dr. Vlad Ciurea.

Reputatul neurochirurg a dezvăluit și care este cea mai bună dietă pentru un creier sănătos. El spune că, în primul rând, vital este să ne culcăm niciodata seara cu stomacul încărcat. Nu doar somnul are de suferit, ci și creierul, scrie DC MEDICAL.ro

sursa foto: People photo created by freepik - www.freepik.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel