SECRETELE nativilor cu ASCENDENT în semn de AER

Autorul articolului: Elena Airini |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Diverse
pexels.com
EXCLUSIV
pexels.com

Astrologul și redactorul-șef Astrosens.ro, Daniela Simulescu, aduce în prim-plan secretele Ascendentului. Alături de Soare care dă Zodia, fiind nucleul nostru și de Lună care arată partea noastră ascunsă, energia inconștientă, Ascendentul este un tot a ceea ce construim încă din prima clipă a vieții noastre spre a ne fi de folos atunci când ne arătăm celorlalți.

Ascendentul este reprezentat de zodia care se afla la orizontul estic în momentul nașterii noastre și arată modul în care ne prezentăm în fața celorlalți, ceea ce văd ceilalți atunci când ne întâlnesc pentru prima dată. Este ca un fel de mască pe care o afișăm în societate. 

Citește mai mult despre ce înseamnă Ascendentul și cât de mult contează acesta în ceea ce privește prima impresie pe care le-o facem celorlalți AICI.

Iată care sunt secretele nativilor cu ascendent în semn de AER:

Ascendent în Gemeni

Cei care au Ascendentul în Gemeni își exprimă sentimentele extrem de energic și deși pot părea superficiali, de fapt, ei își adaptează fațetele personalității lor în funcție de fiecare situație. Azi pot fi mai joviali, mai glumeți, mâine mai copilăroși, azi se pot lăsa atrași de o pasiune nouă pentru a o abandona cu totul mâine. 

Acesta este secretul celor cu Ascendent în Gemeni: se schimbă! Evenimentele, traumele, rănile, toate încercările prin care au trecut i-au făcut să învețe cum să se adapteze.

Ascendent în Balanță

Cei care au Ascendentul în Balanță au un simț estetic ieșit din comun! Secretul pentru care arată și se îmbracă atât de bine este pentru că știu exact cum să se aranjeze pentru a fi pe placul celorlalți. Un alt secret și totodată atu al acestora este că sunt diplomați, știu că pot câștiga mai mult având o atitudine blândă.

Un Berbec cu Ascendent în Balanță nu își va afișa niciodată agresivitatea și impulsivitatea deoarece de-a lungul vieții a știut să își construiască latura temperată și să o folosească în avantajul său.

Ascendent în Vărsător

Cei care au Ascendentul în Vărsător sunt unici, nu se potrivesc în niciun tipar, îi poți recunoaște cu ușurință, ei sunt nonconformiștii! Secretul lor e că nu te vor judeca niciodată. Au fost atât de mult judecați de-a lungul timpului încât au învățat ei înșiși toleranța și îți vor oferi înțelegere.

Sunt prietenoși, sociabili. Un Taur care are Ascendentul în Vărsător, de exemplu, nu va apărea niciodată în fața celorlalți ca fiind conservator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel