Știri cu tagul: educatie

Sursa: pixabay.com
Peste 10.000 de elevi şi 550 de cadre didactice au participat la două proiecte privind educaţia de mediu, în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii.

sursa foto: Andrea Piacquadio / Pexels
Horoscop. Venus în Vărsător nu vorbeşte doar despre dragoste, ci şi despre bani. Iar câteva dintre semnele zodiacului vor obţine şanse pentru a se dezvolta din punct de vedere financiar sau al carierei. Daniela Simulescu, astrolog şi redactor-şef Astrosens.ro, ne oferă mai multe detalii:

Foto: Pixabay
Este cunoscut faptul că persoana cea mai flexibilă controlează întreg sistemul. În fapt, flexibilitatea este valoarea pe care omul a împrumutat-o de la natură, şi care ne-a ajutat în decursul istoriei să evoluăm. Atunci când am fost rigizi şi fixişti, istoria s-a oprit în loc şi a atras după...

Foto: Pixabay
Dacă ne apelăm copiii cu “prințule” sau “prințeso” atunci când sunt mici, aceștia își vor construi o percepție greșită despre relațiile umane, iar la maturitate, aceste atitudini se vor acutiza în relația cu familia, soțul/soția sau chiar colegii de muncă.

Educaţia sexuală în şcoli. Asociaţia Psihologilor din România: "Un factor de protecţie împotriva bolilor, sarcinilor nedorite şi a abuzului sexual" (sursa foto: Pexels)
Asociația Psihologilor din România reacţionează la solicitarea Coaliției pentru Egalitate de Gen cu un răspuns privind educaţia sexuală în şcoli, un demers care, potrivit APR, trebuie adaptat vârstei şi care trebuie să se centreze pe informarea corectă a tinerilor privind sănătatea, protecţia,...

1
Get it on Google Play