TREI lucruri super-importante pe care trebuie să le știi despre super-Luna Plină de astăzi

Autorul articolului: Elena Airini |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Pe 14 iunie 2022 se petrece fenomenul Lunii Pline, avem de-a face de data aceasta cu o super-Lună „căpșunie”, numită așa datorită sezonului în care apare, dar și datorită culorilor roșiatice pe care le-ar putea căpăta.

Luna Plină e în careu cu Neptun și asta face lucrurile să fie ceva mai complicate. Soarele și Luna sunt în opoziție. Soarele în Gemeni își dorește schimbări și diversitate, Luna în Săgetător își dorește ca lucrurile să fie făcute corect, însă Neptun vine și le dă planurile peste cap amândurora, jucându-se, astfel, cu mințile noastre. Astrologul Daniela Simulescu spune că am putea să ni-l imaginăm de data aceasta pe Neptun ca fiind „ un arbitru puțin cam corupt”, el este cel care corupe energia conștientă (Soarele), dar și pe cea interioară (Luna).  Ne vom da seama că am fost înșelați undeva și vom simți cum ne lovește un val de dezamăgire, în același timp, ne vom da seama că nu mai știm în ce să credem, că nu mai știm ce este corect, ce este drept. 

TREI lucruri pe care trebuie să le știi despre super-Luna Plină de azi, mai precis despre efectele pe care le poate avea asupra ta:

1. Reînnoire

S-ar putea ca această Lună Plină să îți „zguduie” toate credințele pe care le aveai. S-ar putea ca anumite sentimente sau emoții să nu te mai reprezinte, să simți că nu mai fac parte din tine. E ca și cum „te scuturi” și îți „schimbi blana”. Începi să te reorientezi. S-ar putea să îți spui: „uite, acum câteva luni eram cineva, acum sunt cu totul altul, iar lucrurile acestea nu se mai potrivesc cu imaginea și direcția mea de acum”. Având în vedere că Luna Plină se petrece în semnul Săgetătorului, este posibil să dorești să îți stabilești un alt obiectiv, să îți „potrivești săgeata” pe o nouă direcție, care s-ar putea să nu mai aibă nicio legătură cu tine, cel vechi. Nu uita că e în regulă dacă te simți mai sensibil decât de obicei. Iar faptul că te schimbi sau că îți schimbi obiectivele nu înseamnă că trebuie să negi tot ce ai fost înainte. 

2. Jocurile minții

E posibil ca aspectele momentului și careul cu Neptun în special, să ne facă să fim confuzi, dar și puțin paranoici. Riscul de dezamăgire ne poate duce din nou spre un sentiment obositor de teamă. Poate că e momentul să îți dai seama dacă nu cumva mintea ta se joacă din nou cu tine, subliniind la nesfârșit teama de a nu pierde relațiile în care suntem, de a nu pierde stabilitatea financiară și așa mai departe. Nimic nu e veșnic aici, teama este inutilă. Nimic nu e al nostru ca să îl putem pierde. Lumina Lunii Pline, iată o super-Lună ne va ajuta să vedem mai clar imaginea de ansamblu, atât timp cât ne nu lăsăm „jucați” de frică. 

3. Un capitol nou

Trebuie să mergi mai departe. În contextul vieții tale s-ar putea să fie nevoie să închizi o carte veche pentru a putea să începi să citești altceva. Sunt lucruri care nu mai au sens și peste care trebuie să treci. E posibil să renunți la o carieră, e posibil să o iei de la capăt. E posibil, mai ales că Marte și Jupiter sunt încă în semnul Berbecului, să apară un proiect nou, unul care să se potrivească cu o nouă identitate, ceva nou din partea Universului va veni pentru cei pregătiți să vadă. Ideal ar fi să te trezești la ceea ce își dorește sufletul tău, să încerci să ajungi la o formă de profunzime. Nu poți schimba lucrurile făcând aceleași lucruri pe care le făceai până acum. 

Meditaţie de Lună Plină

Este recomandat să te relaxezi şi să intri într-o stare meditativă. Respiră adânc. Pune muzică liniştită. Și, mai presus de toate, concentrează-te pe ceea ce oferă Luna Plină. În momentul Lunii Pline, laşi totul să meargă. Faci pace cu ceea ce este și ceea ce nu este și elimini orice dramă. Rostește următoarele cuvinte:

„Sub glorioasa Lună plină, iert totul, toată lumea, fiecare experiență, fiecare amintire din trecut sau prezent care are nevoie de iertare. Iert pozitiv pe toată lumea. De asemenea, mă iert pentru greșelile din trecut. Universul este iubire și sunt iertat/ă și guvernat/ă doar de dragoste. Iubirea îmi ajustează acum viața. Dându-mi seama de acest lucru, rămân în pace".

Surse: canalul de YouTube Victor Oddo & oprahdaily.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel