TREI zodii care DAU LOVITURA în 2023

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
pexels.com
EXCLUSIV
pexels.com

Daniela Simulescu a fost invitată la DC News, unde a discutat despre TREI zodii care vor schimba lumea anul acesta. Iată care sunt favoriții lui 2023 din punct de vedere astrologic.

Ce aduce 2023?

Daniela Simulescu îl numește un an al acceptării. Dacă 2022 a fost despre vindecare, astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro este de părere că lunile care urmează pot fi folosite pentru acceptare, care poate fi un proces anevoios.

De altfel, nu este suficient să spunem "accept" și să facem lucruri care arată exact contrariul. În acest an, avem tranzite astrologice marcante. De aceea, Jupiter în Taur din 16 mai și Saturn în Pești din 7 martie ne ajută să separăm imaginația de realitate și valoarea materială de cea sentimentală. Și să nu le mixăm. În final, de ce trebuie să îmbrățișăm acceptarea? Pentru că ne absolvă și poate fi pentru totdeauna. În timp ce resemnarea este doar un câștig pe termen scurt și ne face doar complici.

Să ne amintim și ce ne spune Ioana Ispas, Vicepreședinte al Asociației Astrologilor din România, despre acest an care tocmai a început. Ioana vede anul 2023 că pe un tren în mișcare, cu vagoanele care au destinații diferite. Ea ne mai spune și că " Saturn în Pești ne arată că în drumul pe care îl parcurgem contează nu doar punctul final, ci și experiența acumulată care rămâne pentru totdeauna, iar Jupiter traversând Berbecul și Taurul se poziționează în rolul de ghid care ne povestește că acțiunea și eficiența vor fi două componente esențiale în obținerea succesului."

Care sunt zodiile deschizătoare de drumuri în 2023?

Taur/Ascendent în Taur

Taurii primesc de la Jupiter tot ce le trebuie: curaj, prospețime și încredere și le pot împrăștia și în jurul lor. În acest an, o să vrei să crești, să-ți depășești limitele și să-ți aduci îmbunătățiri vizibile. Ești motivat de abundență, așa că o să faci tot posibilul să îl ai. O să te bucuri de profituri în acest an, dar ține cont de faptul că Jupiter vrea să faci lucrurile în mod legal, moral și corect.

De pe 16 mai, odată cu intrarea lui Jupiter în semnul tău și până la finalul lui 2023, viața ta se poate schimba cum nu te-ai fi gândit vreodată. Vor fi multe oportunități în drumul tău, dar știi care va fi marele câștig? Că vei face schimbări în mod conștient. Fără frica de a pierde confortul. Jupiter aduce expansiune, creștere și credință. Depinde doar de tine în ce domeniu al vieții tale vei alege să le implici.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Nu avem cum să nu amintim despre tranzitul lui Pluto din semnul tău. Deși va sta puțin, din 23 martie până în 11 iunie, îți oferă un teaser, pentru că revine în 2024 și te vizitează până în 2044. Așa că, poți să întorci lumea cu susul în jos. Nu va fi obligatoriu ca în exterior să fie unele evenimente provocatoare, dar cu siguranță în interiorul tău se vor produce adevărate furtuni.

Așteaptă-te la transformări radicale, la o renaștere din propria cenușă. Nimeni nu o să-ți stea in cale, mai ales că o să ai o ambiție nemaipomenită.

Pești/Ascendent în Pești

Cei cu zodia Pești sau cu marcaj de Pești vor beneficia de tranzitul lui Saturn în semnul lor. Cel supranumit "Lordul karmei" vrea să-ti aducă o recunoaștere a meritelor sau lecții care să te aducă pe calea cea bună. Poți să devii mai înțelept și o să-ti înveți limitele. Saturn îți oferă și autoritate, seriozitate și claritate. O să construiești lucruri de durată, stabile, pe plan profesional și personal.

Această planetă mai vrea de la tine să pui o nouă cărămidă în viața ta. De ce nu, un nou loc de muncă, o nouă casă sau o nouă relație. Totuși, toate acestea vin cu responsabilități noi. Din fericire, Saturn vine și cu multe reușite, pentru care vei fi mulțumit. Nu face rabat de la calitate și învață lecția răbdării! O să te ajute enorm.

Vezi articolul complet pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel