Vești promițătoare și dileme pentru Berbec, Balanță, Scorpion, Capricorn, Vărsător, Pești. Până în ianuarie 2023

astrosens Team | Dată: 20 sep 2022, 13:34 | Categorie: Homepage
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Horoscop. Ultimele luni ale anului 2022 vor ajuta și vor provoca unele zodii. 

Ne apropiem din ce în ce mai mult de 2023. Dar până atunci, ultimele luni ale anului 2022 vor fi caracterizate de retrogradarea lui Marte în semnul Gemenilor și de întoarcerea lui Jupiter în semnul Peștilor. Deci nu vor fi unele banale, ci memorabile cu siguranță. Mulți se vor trezi în situații pline de confuzia. În viața majorității va exista o dilemă. Fie pe plan profesional, fie pe plan personal. În DEX, definția dilemei este următoarea: Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. Aparent nimic complicat, dar Marte retrograd în Gemeni îți va arăta că orice ai alege, undeva ai de pierdut. Nu mult, dar ceva acolo. Acum depinde de tine cât de dispus ești să renunți la ceva acum pentru un viitor mai strălucit. 

Horoscop 2022 Berbec

Dacă ai reușit să faci un pas înapoi în primele luni, să fii sigur că îți va fi mult mai ușor să pui primele cărămizi pentru un proiect. Marte este guvernatorul tău, iar retrogradarea lui vine să îți arate că întotdeauna există și alte căi. Ți-ar prii, de asemenea, să reiei anumite studii sau să îți asculți dorul de ducă. Nu neglija totuși problemele ferite de ochii lumii. Mai ales cele legate de sănătate. Frații sau surorile vor trece prin evenimente importante. 

Horoscop 2022 Balanţă

Îți vei reconsidera principiile și valorile. Filosofia de viața va fi alta. Îți vei da seama că validarea mult așteptată din partea persoanelor apropiate nu va mai fi ca altădată. Saturn va opozita casa a 11-a, cea a anturajului. Dintr-o dată, prietenii și cunoștințele nu vor mai fi atât de prezente în viața ta. În 2022 nu vei mai putea juca rolul omului neutru. Trebuie să iei decizii serioase. Întoarcerea lui Jupiter în casa a 6-a va retrezi dorința de a-ți transforma una dintre pasiuni într-o profesie sau măcar într-o sursă de venit alternativă. 

Horoscop 2022 Scorpion

Marte, guvernatorul vostru, va retrograda în casa a 8-a, cea care are legătură cu banii din alte resurse. Dacă vreți o afacere nouă, veți avea de furcă. Vor fi multe cheltuieli, atât pentru voi, cât și pentru alții. Se anunță multe transformări și pe plan personal. Orice s-ar întâmpla în următoarea jumătatea de ani, pe planul personal și profesional, va trebui să ții cont de ceva: timpul tău liber. Dar și de graba cu care te implici în unele relații. Din cauza unor frici. Poate îți dai seama care sunt acestea. 

Horoscop 2022 Capricorn

Marte va retrograda în casa a 6-a, cea legată de muncă și relațiile cu colegii. S-ar putea ca unii dintre aceștia să își revizuiască atitudinea față de tine. În bine sau în rău. Ar fi bine să nu fii deloc rigid în următoarea jumătate de an și să conștientizezi că pot apărea multiple evenimente săcâitoare. Sănătatea nu e de neglijat. Vei învăța să ierți și să îți liniștești sufletul. În continuare, ai șanse să vizitezi locuri noi, să comunici cu încredere și să înveți lucruri noi. Și cum tu întinerești pe măsură ce avansezi în vârstă, nu este cazul să te gândești că ești prea bătrân pentru a învăța ceva nou pentru că te înșeli.

Horoscop 2022 Vărsător

Marte va retrograda în casa a 5-a. Vei avea tendința să faci riști, atât pe plan financiar, dar și amoros. După care vei avea surpriza că rezultatele nu sunt așa cum te-ai fi așteptat. Va fi nevoie să lucrezi mai degrabă cu intențiile, decât cu certitudinile. Ai face bine să nu cheltuiești banii pe care încă nu îi ai. Ci să ai răbdare. Saturn va rămâne în semnul tău și te va obliga să fii mai serios în orice domeniu. Dar un lucru este cert: este nevoie să experimentezi, să încerci alte metode. 

Horoscop 2022 Peşti

În continuare, 2022 poate fi ca o mare revelație. Fă un exercițiu de memorie și amintește-ți de principalele evenimente din primele șase luni. Cu siguranță au fost unele lecții, ți-ai conștientizat unele limite și a trebuit să înveți să fii mai relaxat. Și să lași lucrurile să se întâmple! Până în 2023, vor fi unele evenimente în familie care vor beneficia de înțelepciunea ta. Astrele îți recomandă să nu intri în dispute nici cu rudele și nici cu șefii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play