Zodia care va avea DRAGOSTE din abundență în 2023

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel | Dată: 21 ian 2023, 14:56 | Categorie: Recomandari
https://pixabay.com/
EXCLUSIV
https://pixabay.com/

Dacă 2023 ar fi un meniu, felul principal de care se poate bucura o zodie în acest an este dragostea. Dar, nu este mereu atât de simplu când vorbim despre capitolul amoros. Iată despre cine este vorba!

Cine va fi norocosul din zodiac când vine vorba despre iubire?

Se pare că Balanța a tras lozul câștigător! Acești nativi vor avea un an încărcat, iar succesul apare nu doar pe plan profesional, ci și în dragoste. Astrele te ajută și te încurajează, chiar dacă nu se anunță luni foarte simple. Menționăm în special tranzitul lui Jupiter în Berbec. A intrat în acest semn pe 20 decembrie și aici va sta până pe 16 mai, când o să între în Taur.

Primele luni din an pot avea un început timid în acest sector. Însă, la fel cum ghiocelul scoate capul din zăpadă după ce trece iarna, la fel vei face și tu, ca nativ al acestei zodii!

Abundența în dragoste cel mai probabil o să apară în acest an, mai ales că Jupiter, Marele Benefic, o să tranziteze Casa a șaptea în semnul tău.

Privește la această casă pentru a înțelege mai bine nuanțele relațiilor tale intime. Casa a șaptea este în primul și primul rând legată de relațiile afective. Mai ales cele serioase și oficiale. Fiecare dintre noi are câteva criterii pe care partenerul perfect trebuie să le îndeplinească. Pe toate acestea le găsim aici.

Deci, Jupiter va tranzita sectorul relațiilor, iar asta îți aduce multe oportunități legate de aspectele romantice. Prin ce se traduce asta? Ei bine, ai șansa să întâlnești partenerul perfect, dacă nu ai unul, deci este un aspect favorabil pentru cei singuri. Jupiter îți oferă și mai multă încredere în tine, ca să ieși din carapace și să cunoști tot felul de oameni noi. Așa că, dacă acesta este cazul tău, ieși la întâlniri! Norocul îți poate surâde în 2023.

Ești într-o relație mai veche? Tranzitul lui Jupiter prin Casa a 7-a te ajută să retrezești pasiunea în cuplu. Poate că tu sau partenerul v-ați plafonat și aveți nevoie de mai mult timp unul cu celălalt. De noi experiențe. De vacanțe. Însă, ai grijă, pentru că Jupiter poate să aducă și tentația de a călca strâmb, mai ales dacă ceva scârțâie prin relația ta.

Așadar, cei născuți în semnul Balanței vor avea parte nu doar de succese pe plan profesional, ci și în dragoste. Poți trăi povești frumoase de iubire și ai șanse să-ți întemeiezi o familie. Pot veni schimbări importante, dar este necesar să fii echilibrat și să nu faci nimic fără simț de răspundere.

Norocul nu se manifestă doar prin găsirea unui partener, însă îți poate aduce experiențe intense și pline de învățăminte, care să te ajute să te dezvolți pe plan amoros. Poți să înveți care sunt prioritățile în relația ta, dar și de ce ar fi bine să te ferești. Dacă lucrurile nu merg în viața personală, trebuie să știi că Jupiter te ajută să închei o relație amoroasă sau să divorțezi.

Oricum, va fi un an productiv și constructiv pentru Balanțe pe tărâmul dragostei.

Astrosens îți recomandă și: Zodia care primește resurse cu carul până la final de ianuarie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Cross parteneri
Get it on Google Play