Zodia care va trebui să facă un pas în spate

Autorul articolului: Daniela Simulescu |
Data publicării:
| Categorie: Noutati
Sursă foto: Pexels
EXCLUSIV
Sursă foto: Pexels

Nativii Fecioară sau cei cu ascendentul în acest semn vor trece prin momente mai neplăcute până pe 10 iulie. Avem câteva recomandări pentru aceștia. 

Vara anului 2023 va fi plină de momente inconfortabile pentru Fecioară. Cel puțin, până pe 10 iulie, aceasta va avea în casa a 12-a pe Marte, Venus și Lilith. 

Această casă se ocupă de imaginație, creativitate, arte, subconștientul, secretele și misterele. Această casă acoperă etapele finale ale unui proiect, legarea capetelor libere, completările, viața de apoi, bătrânețea.

Este casa fricilor, a relațiilor secrete, a inconștientului, a psihologului, a problemelor de sănătate serioase. A dezrădăcinării, adică a exilului. 

Cu alte cuvinte, orice mișcare în această zonă a astrogramei te oblligă să faci un pas în spate. 

Cu Marte în Casa a 12-a până pe 10 iulie, deviza ta va fi: "Taci și faci". Nu este momentul să ieși în față, să îți spui punctul de vedere. Dacă ți se dă ceva de făcut, trebuie doar să faci.

Pe urmă, când Marte va intra în semnul tău, de pe 10 iulie încolo, poți să și spui ce simți, dar până atunci, ar fi bine să stai în banca ta, să te rogi, să meditezi, să te retragi și să petreci cât de mult timp se poate departe de ochii lumii.

Nu este nici cazul să interacționezi cu foarte multe persoane ]n timpul acestui tranzit. În plus, dacă ești singur, va exista o tendința cumplită către relații indisponibile. Iar dacă te implici totuși în ele, ar fi bine să o faci cu multă răspundere. Venus va retrograda în aceeași zonă, deci e nevoie de atenție sporită! Și nu te vinde ieftin.

Nu oferi putere oamenilor care sunt invidioși pe tine și nu atrage și alte antipatii. 

Pe lângă Marte, și Lilith tranzitează aceeași casă. Lilith o să-ți testeze sănătatea, ca să fii mai atent la problemele tale. Să nu uităm că Priapul(din Vărsător) este în Casa a 6-a, a managementului stresului. Tu poți crede că reușești să le faci pe toate și la muncă și în familie, dar vine Lilith care vrea să-ți demonstreze punctul de fierbere, limitele.

Nativii acestei zodii merită să aibă grijă de sănătate, dar și de obiceiurile toxice și de oamenii nepotriviți, de care trebuie să scape. Lilith vrea de la tine curaj, ca să spui NU oamenilor și lucrurilor care pur și simplu nu îți fac bine. Se impune grijă și la spiritualitate - nu te lăsa păcălit de liderii spirituali care nu au niciun fel de legătură cu asta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel