Zodiile care pot cere o mărire de salariu până pe 21 iunie

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
sursă foto: Pexels.com, Sora Shimazaki
EXCLUSIV
sursă foto: Pexels.com, Sora Shimazaki

Astrologul Daniela Simulescu vă spune că astrele „dau, dar nu bagă și în traistă”. Sunt două zodii care vor putea să ceară o mărire de salariu și să facă negocieri diferite cu privire la banii lor până pe 21 iunie. Însă pe lângă inspirație, e nevoie și de transpirație. Vedeți mai jos despre ce este vorba.

Trecem de la Taurul fixist, dur, tradițional, de la discuții despre crize financiare, la Gemenii expansivi și glumeți și vedem și din alt unghi lucrurile, să facem mici schimbări în viața noastră și să vedem către ce duc, căci cu sezonul în Gemeni vrem schimbare, vrem să învățăm, să diversificăm, suntem mai sociabili. Să nu uităm de faptul că, atunci când își reia mersul direct, în semnul Taurului, face un careu cu Saturn. Acest aspect ne face să ne îndoim de noi înșine. Vor fi declarații goale la nivel mondial, promisiuni fără fonduri, întârzieri, probleme cu salariile, reanalizări, recalculări. Vom vorbi cu toții despre taxe, resurse, prețuri mai mari la facturi, dar și rețele sociale căzute și amânări ale unor proiecte, în condițiile acestea, noi înșine avem nevoie de mai mulți bani. Odată cu Luna Plină din semnul Săgetătorului, vine acel moment din an în care ne dăm seama dacă am avut dreptate dintr-un punct de vedere. Sau când hotărâm să facem următorul pas într-un anumit domeniu. Dar cum Luna și Soarele vor fi în careu cu Neptun, ei bine, va fi destul de greu să fim siguri pe ceea ce decidem.

Două zodii vor pune accentul pe zona financiară până pe 21 iunie și vor putea cere o mărire de salariu. Este vorba despre Taur și Fecioară.

Taur/ Ascendent în Taur

Nevoile voastre financiare se schimbă, Soarele se duce în casa a 2-a și veți fi preocupat de bani, de venituri, de cheltuieli. E posibil să nu mai vreți să cheltuiți banii, sau să îi cheltuiți diferit. Vă lăudați, vă valorificați, e posibil să negociați pentru un salariu mai bun, dar pentru asta trebuie să și oferiți mai mult. Aveți grijă că s-ar putea să fiți și mână spartă dacă primiți.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Pentru voi este o perioadă importantă. Aveți reflectoarele puse pe casa carierei. Se produc anumite schimbări ierarhice. E posibil să fiți mult mai apreciați acum. Cu Soarele în casa a 10-a e posibil să prindeți mult curaj și să cereți o mărire de salariu, cereți să fiți avansați. Atenție, totul va deveni mai transparent în viața voastră, se vor vedea lucruri pe care poate că înainte doreați să le ascundeți. Faptele voastre de la locul de muncă vor fi mult mai vizibile, deci mare grijă ce și cum faceți!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel