29 mai: Ziua internaţională a forţelor ONU de menţinere a păcii

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Actualitate
Freepik.com
Freepik.com

Prin marcarea anuală a acestei zile, cunoscută şi sub denumirea de Ziua internaţională a Căştilor Albastre, se aduce un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în misiuni de menţinere a păcii desfăşurate sub egida Naţiunilor Unite.

Adunarea Generală a ONU a stabilit, în 2002, prin Rezoluţia 57/129, marcarea anuală a Zilei internaţionale a forţelor ONU de menţinere a păcii la data de 29 mai.

În anul 1948, Naţiunile Unite au desfăşurat în teritoriile palestiniene prima misiune de menţinere a păcii denumită "United Nations Truce Supervision Organization (UNTSO).

La data de 29 mai 2003 a avut loc pentru prima dată marcarea acestei zile internaţionale sub auspiciile ONU.

Adoptarea anuală a unei teme sub care este marcată această zi reprezintă o recunoaştere publică, în plus, a angajamentului celor implicaţi în misiuni de menţinere a păcii pe mapamond.

Cu prilejul marcării acestei zile, la sediul Naţiunilor Unite din New York, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite depune o coroană în memoria membrilor forţelor de menţinere a păcii care şi-au pierdut viaţa în misiuni sub mandat ONU.

Totodată, este organizată ceremonia pentru acordarea medaliei Dag Hammarskjold, distincţie oferită postum celor care şi-au pierdut viaţa în misiuni de menţinere a păcii desfăşurate în anul anterior.

Operaţiunile ONU de menţinere a păcii sunt desfăşurate şi codificate conform dreptului public internaţional de Rezoluţii ale Consiliului de Securitate (Rezoluţia 2250, Rezoluţia 2419 şi Rezoluţia 2535), având rolul de a intensifica nivelul de colaborare cu tineri pentru a contribui la construirea unei păci sustenabile şi pentru implementarea mandatelor de pace în zone de responsabilitate, conform www.un.org.

Din anul 1948, 4.197 de persoane implicate în misiuni ONU de menţinere a păcii şi-au pierdut viaţa, potrivit datelor Naţiunilor Unite centralizate la 31 martie 2022.

De la momentul desfăşurării primei misiuni de menţinere a păcii şi până în prezent, peste un milion de femei şi bărbaţi au fost implicaţi în 72 de misiuni de menţinere păcii, prin sprijinul lor aducând, în mod direct, un aport semnificativ pentru milioane de oameni şi contribuind la salvarea de vieţi omeneşti.

Conform datelor ONU, din 28 februarie 2022, Naţiunile Unite desfăşoară peste 87.100 de militari, forţe de poliţie, personal civil, experţi şi voluntari în misiunile de menţinere păcii, indică https://peacekeeping.un.org/.

Sunt 121 de state ONU contributoare în cele 12 misiuni de menţinere a păcii pe mapamond în cadrul a 24 de misiuni active.

În anul 2021, 135 de persoane aflate în misiuni de menţinere a păcii sub mandatul Naţiunilor Unite şi-au pierdut viaţa, potrivit https://peacekeeping.un.org.

Conform datelor centralizate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 31 martie 2022, România contribuie cu 58 de persoane în operaţiuni sub mandat ONU de menţinere a păcii, potrivit https://peacekeeping.un.org.

Sursa: AGERPRES (Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Vezi şi: Ateliere de mumificare descoperite în Egipt

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel