A doua întoarcere a lui Saturn. De ce este importantă vârsta de 58 de ani? - VIDEO

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Lui Saturn îi ia cam 29 de ani să revină în poziția din harta natală. Când face cu ciclu complet, fie la 29, fie la 58, fie la 87 de ani, Saturn are darul de a ne oferi multe teste care să ne arate dacă suntem pe drumul corect. Dacă prima întoarcere, cea de la 29 de ani, ne obligă să trăim autentic, cea de-a doua vine să ne elibereze.

Daniela Simulescu spune că întoarcerea lui Saturn este pilonul vieții de adult.

Se întâmplă în jurul vârstei de 29 de ani, chiar dacă efectele pot începe de la 27. Totodată, a doua întoarcere a lui Saturn are loc pe la 58 de ani, iar a treia poate fi prezentă la sfârșit de 80. Mai precis, la 87.

Acest eveniment marchează un eveniment planetar cu importanță deosebită și aduce o serie de schimbări intense. De asemenea, apropierea de a treia decadă a vieții este văzută ca un vârtej, încărcat de turbulențe și teste.

Până la 29 de ani, poate că ai trăit după regulile învățate din familie sau ai făcut doar ce ți s-a părut ție că este bine.

Saturn se poate manifesta pe două planuri. Dacă ai un parcurs serios, responsabil, poți să construiești lucruri mărețe. În caz contrar, dacă ești pe o cale greșită, la 29 de ani, o să parcurgi diferite crize. O poți lua de la capăt, pentru că nu erai unde trebuie. Saturn îți demonstrează și că timpul este limitat și că trebuie să începi să faci ceva cu viața ta.

„La fiecare întoarcere a lui Saturn, trebuie să trecem peste un test. La a doua întoarcere, care se petrece în jurul vârstei de 58, dar o putem resimți de pe la 56 de ani până la 60, ce se poate întâmpla? Este cel mai bun moment să înveți să nu mai trăiești după ce spun ceilalți.

De fapt, nu mai are rost să te gândești și să te ghidezi după ce spun vecinii sau rudele. Saturn îți poate testa limitele, în special cele fizice. Să nu uităm că Saturn are legătură cu sistemul osos și începe să îți arate ce te mai doare, că nu mai ești la fel de mobil, de flexibil.

Dacă până la 58 de ani a trecut deja mult timp de când nu ai mai fost la analize, ar fi bine să te ocupi de sănătate mai mult. Nu mai lăsa ca aceste dureri să se cronicizeze. În plus, întoarcerea lui Saturn vrea să te întrebi despre planurile de viitor. Te face să te gândești care îți sunt limitele fizice, mentale și emoționale.

La a doua întoarcere a lui Saturn, s-ar putea să descoperi o altă viață. Poți începe să trăiești cu adevărat, să te iubești, să practici recunoștință. 

Ai grijă și de starea ta emoțională. Dacă ai în jur stimuli care te deranjează, încearcă să îi elimini, să nu îți mai pese. Ai face bine să faci și curățenie în viața ta, să scapi de persoane care te incomodează, care nu îți aduc nimic bun de fapt. Deși ți se poate părea greu, trebuie să ai mai multă grijă de tine. Să îți pese mai mult de propria persoană și să scapi de relații toxice. Să înveți să pui limite.

De asemenea, Saturn vrea să simplifici totul și să nu te lași bombardat de tot felul de informații, care te pot păcăli foarte ușor. 

Se presupune că în jurul vârstei de 58 de ani ești bunic sau poate ai copii mari. Este momentul de eliberare de tot ce te ține pe loc, de reminiscențele copilăriei, de amintirile neplăcute. Cel puțin din punctul de vedere al astrologiei, este momentul gratitudinii.

A doua întoarcere a lui Saturn te poate face maestru, poți servi ca exemplu copiilor sau nepoților. Apare o blândețe, o calmitate, o înțelepciune. 

Trebuie să trăiești și să te bucuri de tot ce este autentic în viața ta! Încă ai ocazia să începi o nouă carieră, o nouă relație, o viață nouă, alți prieteni. Se poate! Și este momentul să trăiești pentru tine, să te aranjezi, să îți faci viața mai frumoasă.”

Vezi și: Întoarcerea lui Saturn: Cititorii Astrosens confirmă că acest eveniment astrologic le-a schimbat viața

Găsești aici emisiunea completă cu astrologul Daniela Simulescu! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel