În ziua conjuncției Marte-Chiron a fost adoptat proiectul „dreptul la uitare”, destinat supravieţuitorului de cancer

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Stiri

Odată cu conjuncția Marte-Chiron în semnul Berbecului, iată că în Camera Deputaților s-a adoptat un proiect care să le permită supraviețuitorilor cancerului să treacă mai ușor peste traumă. 

Marte vorbește despre furia primară, în timp ce Chiron vorbește despre rușine  și durere. Chiron este un asteroid cu o poveste marcantă. Fiul unei Oceanoide, o femeie superbă și al lui Cronos, Chiron s-a născut centaur- jumătate cal, jumătate om, din această cauză, mama lui l-a abandonat și l-a respins. Prima lecție a lui Chiron este aceea că trebuie să depășim rușinea pe care o simțim. Cu toții avem dezamăgiri, probleme de sănătate, probleme personale, cazuri dramatice în familie, multă durere. Iar durerea nu e rușine, problemele personale nu sunt o rușine, noi ne acceptăm aceste probleme, le dăm sens și mergem mai departe, încercând mereu să ne vindecăm și să evoluăm, învățând ceva din toate suferințele. 

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a legii privind drepturile pacientului, potrivit căruia, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente care vizează afecţiunea oncologică, acesta să aibă dreptul de a nu le furniza, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. S-au înregistrat 239 de voturi 'pentru'.

Proiectul de completare a legii drepturilor pacientului prevede introducerea în lege a unui nou capitol, intitulat 'dreptul de a fi uitat' al supravieţuitorului de cancer. 'Prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.

În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic', prevede proiectul, iniţiat de senatorul PNL Nicoleta Pauliuc. Potrivit proiectului, 'distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie acest drept în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare'.

'În vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informaţiile şi documentele respective. La propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătăţii stabileşte termene reduse (...) pe categorii de vârstă şi tipuri de afecţiuni oncologice ale supravieţuitorilor de cancer, pe baza datelor ştiinţifice privind progresele terapeutice', mai prevede actul normativ.

Proiectul mai stabileşte că nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a acestui drept al pacientului atrage răspunderea civilă, conform prevederilor legale. Prezenta lege intră în vigoare la două luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a declarat, marţi, la dezbaterea pe articole a proiectului, că 'pentru prima oară în 30 de ani, Parlamentul a înţeles cât de important este să se aplece asupra celor diagnosticaţi cu cancer'.

'Pentru fiecare dintre noi, în momentul în care spui 100.000, sunt cifre care produc fiori. Astăzi, în România, la fiecare 5 minute un român este diagnosticat cu cancer. (...) Dar astăzi vorbim despre vindecări, despre cei care au reuşit să treacă linia de sosire, vorbim despre supravieţuitori, vorbim despre problemele pe care le au aceştia, după ce diagnosticul sau după ce medicina le spune că sunt vindecaţi, că sunt oameni care îşi pot duce mai departe o viaţă normală. Proiectul meu de lege - intitulat sugestiv 'Dreptul la uitare' - le dă posibilitatea foştilor diagnosticaţi cu cancer ca, după o perioadă de 7 ani, să îşi poată duce o viaţă normală, aşa cum o duce şi cel care nu a cunoscut niciodată în viaţa lui această tristă experienţă', a declarat ea. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Sursa: AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Andreea Rotaru)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel