Adela Popescu s-a vindecat de Covid-19 și s-a întors la PRO TV

astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Monden
Foto: Instagram @adela_popescu
Foto: Instagram @adela_popescu

Adela Popescu s-a întors pe micile ecrane după ce s-a vindecat de Covid-19. 

Adela Popescu s-a vindecat de Covid-19 și s-a întors, miercuri, în platoul emisiunii „Vorbește lumea” de la Pro TV.

„După o perioadă în care a stat acasă, vine de trei ori femeie, Adela Popescu!” - a fost prezentarea făcută de Horia Brenciu.

Cu ocazia revenirii în platou, Adela Popescu a primit și un tort, de care s-a bucurat, „ca să vă demonstrez că sunt sănătoasă”. 

Și Radu Vâlcan și fiul lor cel mic au fost depistați pozitiv 

Adela Popescu a mărturisit luni dimineață că soțul ei, Radu Vâlcan, dar și Adrian, al treilea copil, au luat virusul.

„Nu știu dacă v-am zis, dar și Radu s-a îmbolnăvit de la mine. Și micuțul, cel de două luni. Și am tras așa o sperietură, dar acum suntem bine toți. De două zile suntem bine toți, de aia mi-a revenit și culoarea în obraji. Îți dai seama, ăsta mic are două luni, nu știam cum reacționează la febră, era destul de ciudat, dar acum suntem foarte bine. Ne gătim acasă în fiecare zi”, declara Adela Popescu, potrivit ȘtirileProTV.

Adela a fost nevoită să amâne botezul fiului cel mic după ce a fost depistată cu virusul SARS-CoV-2. Întrebată dacă a replanificat botezul, Adela a spus atunci că momentan nu este o prioritate pentru ea.

Și Andrei Lăcătuș, alias Shurubel, a fost testat la rândul său pozitiv cu SARS-CoV-2. Acesta a fost înlocuit în emisiunea „Vorbește lumea” de Cosmina Păsărin.

Cove, colegul de platou al Adelei Popescu, și-a dat demisia de la PRO TV

Cove a anunțat recent că nu va mai face parte din proiectul "Vorbește lumea". 

"Bunii mei, vorbește lumea că schimbările fac parte din viata noastră si sunt bune, atunci când vin la momentul potrivit. Același lucru vi-l pot spune și eu, astăzi, când vă anunț că începând de luni, nu voi mai face parte din echipa PRO TV și, totodată, a emisiunii Vorbește Lumea. 

A fost o perioadă frumoasă, în care am avut parte de multe provocări și am cunoscut mulți oameni, cărora le mulțumesc și le urez succes pe mai departe. Cât despre mine, vă astept în continuare la teatrul Ion Creangă, dar și pe rețelele sociale, unde vă voi ține la curent cu toate viitoarele mele proiecte!", a spus Cove, potrivit viva.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel