Află care este citatul Zodiei tale. Motivație, bucurie și gânduri care ne pot face ziua mai bună

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Diverse
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Care este citatul potrivit pentru fiecare zodie sau ascendent într-o perioadă în care arta și creativitatea au un potențial imens? 

„Dacă gândeşti în termen de un an, plantează o sămânţă; dacă gândeşti în termen de zece ani, plantează copaci; dacă gândeşti în termen de o sută de ani, învaţă oamenii” şi „Învaţă şi din timp în timp repetă, nu-i aşa că-ţi produce bucurie?” sunt doar două dintre vorbele înţelepte, care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor, ale lui Confucius (552-479 î.e.n.), filosof chinez care a influenţat în mod radical gândirea asiatică şi nu numai.

Considerat cel mai faimos dascăl al Chinei, Confucius a avut de timpuriu convingerea că ar putea să îndrepte lumea. El a plecat în autoexil, într-o lungă călătorie, în căutarea unei conduceri în slujba căreia să se facă util în acest scop, însă n-a găsit niciodată aşa ceva. Mare parte din viaţă şi-a luat ucenici care i-au absorbit învăţătura, acest filosof şi învăţător având o influenţă semnificativă asupra culturii şi societăţii chineze. Atât în perioada în care a trăit, cât şi ulterior. Învăţăturile sale filosofice poartă numele de confucianism, încapsulând virtuţi precum moralitatea, dreptatea, bunătatea, smerenia, sinceritatea şi corectitudinea în relaţiile sociale. De la Confucius ne-au rămas discursuri, cugetări şi aforisme culese de discipolii săi, o moştenire de reguli şi practici pentru asigurarea ordinii în stat şi societate.

Ziua Confucius oferă ocazia perfectă de a aprecia cugetările și citatele, dar și educaţia şi cunoaşterea, transmite AGERPRES. De altfel, această zi este sărbătorită şi ca Ziua Profesorului în China şi Taiwan. Azi sărbătorim și ziua mondială a inimii, detalii aici! 

Citatele fac parte din viața noastră și ne bucurăm mereu de un gând care ne poate aduce motivație, bucurie sau ne poate schimba ziua. 

Avem mai jos câte un citat pentru fiecare Zodie/ Ascendent:

Berbec / Ascendent în Berbec

„Ridică-ți cuvintele, nu vocea. Ploaia este cea care face florile să crească, nu tunetul”. (Rumi)

Taur / Ascendent în Taur

„Bineînțeles că te voi răni. Bineînțeles că mă vei răni. Bineînțeles că ne vom răni reciproc. Dar asta e însăși condiția existenței. Pentru a deveni primăvară trebuie să accepți riscul de a trece prin iarnă”. (Antoine de Saint-Exupery) 

Gemeni / Ascendent în Gemeni

„Nu te-am văzut niciodată fără zâmbet – îmi spuse într-o zi un prieten, pe un ton în care admiraţia avea toate însuşirile reproşului”. (Ana Blandiana)

Rac / Ascendent în Rac

„Când nu vei mai putea privi partea luminoasă a vieții, voi sta cu tine în întuneric”. (Mark Twain)

Leu / Ascendent în Leu

„Nu mă tem de nimic, nu nădăjduiesc nimic, sunt liber”. (De pe piatra funerară a lui Nikos Kazantzakis, autorul lui „Zorba Grecul”)

Fecioară / Ascendent în Fecioară

„Continuă să-ți spui că lucrurile vor merge rău și ai șanse mari să devii un profet”. (Isaac Singer)

Balanță / Ascendent în Balanță

„A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeași direcție”. (Antoine de Saint Exupery)

Scorpion / Ascendent în Scorpion

„Când nu mai ai niciun dușman înăuntrul tău, dușmanii din exterior nu te pot răni” (proverb african)

Săgetător / Ascendent în Săgetător

Întoarce-ți fața către soare și umbrele vor rămâne în urma ta (proveb din Noua Zeelandă)

Capricorn / Ascendent în Capricorn

„Misiunea ta nu este să cauți iubirea, ci să cercetezi și să găsești înăuntrul tău toate barierele pe care le-ai ridicat impotriva ei” (Rumi)

Vărsător / Ascendent în Vărsător

„A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă. Într-un ideal te speli ca într-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când te accepţi să fii”. (Nichita Stănescu)

Pești / Ascendent în Pești

„Dacă un fulg de zăpadă are o formă absolut perfectă, nu crezi că același lucru s-ar putea spune și despre ceva atât de minunat cum este viața ta?” (Neale Donald Walsch)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel