Anul Nou Chinezesc. Previziuni 2023 pentru nativii ȘOBOLAN

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Astrologie chinezeasca
Freepik.com
EXCLUSIV
Freepik.com

Ce aduce anul 2023 pentru nativii care au semnul Şobolanului în harta natală? Octavian Sbârnă, acupunctor, consultant în Feng Shui și astrologie chineză, aduce previziunile pentru Anul Iepurelui de Apă:

Începe prin a fi atent la toate semnele din harta ta natală. Ele sunt identificate după cei patru piloni, respectiv anul, luna, ziua şi ora naşterii.

Astrologul chinez Octavian Sbârnă spune că atunci când ne raportăm la animalul din an, ne raportăm la relaţia noastră cu mediul exterior, la ce oportunităţi putem să primim din partea exterioară, dar și la relaţia cu familia, cu copiii, la relaţiile de iubire.

Ce trebuie să reții?

Anul naşterii are legătură cu mediul exterior. Cum te raportezi la el, la lume în general, dar și la locul în care stai, la țară și la neamul tău extins.

Luna naşterii este jobul, cariera, familia restrânsă (părinţi, fraţi, surori). Orice animal care este în luna naşterii ne dă energia principală şi cea care vorbeşte despre relaţia noastră cu jobul. Orice interacţiune între an şi pilonul lunii, ne spune la ce să ne aşteptăm pe parte de job.

Ziua naşterii: ne spune despre noi ca indivizi, în viaţa noastră personală. Foarte important, ziua naşterii este şi ceea ce se numeşte "palatul partenerului". Vezi ce animal ai în ziua naşterii şi asta îți va da dinamica din relaţiile cu un partener de viaţă.

Ora naşterii are legătură cu copiii, cu ce lăsăm în urmă, cu aspiraţiile noastre, averea noastră, ce clădim, ce facem mai departe.

Previziuni pentru nativii Şobolan (1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008) în anul Iepurelui de Apă

În astrologia chineză, există o formațiune care poartă numele de "pedeapsă necivilizată". Ce înseamnă acest lucru? Se poate traduce prin nerecunoștință. Poți gândi că faci bine cuiva, dar se întoarce doar rău. Așadar, există interacțiuni care pot avea potențial negativ în 2023.

Dacă ai Șobolanul în anul nașterii, care vorbește despre mediul exterior, ar trebui să fii conștient de faptul că 2023 îți poate aduce tot felul de surprize nedorite. Ca să le eviți, ar fi bine să pui accent pe comunicare, pe preîntâmpinare.

Șobolanul este al 4-lea din cei patru cardinali, alături de Iepure, Cal și Cocoș. Deci, orice fel de interacțiune dintre cardinali este caracterizată de pasiune și implicare emoțională. S-ar putea să fii rănit de oameni sau de circumstanțe care nici măcar nu îți merită atenția.

Octavian Sbârnă este de părere că, dacă avem pe undeva Șobolan în harta natală, ar fi indicat să reducem din procentul de implicare emoțională. Mai sugerează să fim atenți în comunicare și să ne spunem așteptările, astfel încât să minimizăm potențialul surprizelor neplăcute.

Putem conchide spunând că Șobolanii pot să aibă dificultăți în 2023, așa că se impune atenție și mai multă vigilență în toate aspectele vieții.

Vezi și: Horoscop chinezesc 2023. Cum va arăta Anul Iepurelui de Apă?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel