Baie de mulţime pentru rege la Londra, cu o zi înaintea încoronării lui Charles

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Homepage
Sursă foto: Facebook, Charles, King of the United Kingdom
Sursă foto: Facebook, Charles, King of the United Kingdom

Urmează unul dintre evenimentele marcante ale anului 2023!

Cu o zi înaintea încoronării, regele Charles al III-lea a făcut vineri o baie de mulţime surpriză în faţa Palatului Buckingham, unde fanii erau deja adunaţi în masă în aşteptarea acestui eveniment istoric, informează AFP. Monarhul în vârstă de 74 de ani, îmbrăcat într-un costum de culoare albastră, a fost însoţit de fiul său cel mare, William, şi de soţia acestuia, Kate, care au făcut la rândul lor selfie-uri şi au dat mâna cu cei prezenţi. Regina consoartă Camilla nu a fost prezentă. Cei mai înrăiţi fani ai monarhiei au campat de zile întregi pe The Mall, bulevardul lung care duce la Palatul Buckingham, pentru a beneficia de un loc în primul rând sâmbătă, când regele va părăsi palatul îndreptându-se spre Westminster Abbey, unde va fi încoronat.

La sosirea lui Charles, William şi Kate, unii dintre cei prezenţi au intonat 'God Save The King'. Regele a interacţionat cu fanii pe o parte a The Mall, în timp ce William şi Kate se aflau pe cealaltă parte. Baia de mulţime a durat circa 20 de minute înainte ca trio-ul să se întoarcă la palat. Joi, William şi Kate au făcut mai făcut o baie de mulţime într-un pub din Soho, un cartier plin de viaţă din centrul capitalei. Cuplul princiar extrem de popular, care încearcă să aducă o notă de farmec şi de modernitate unei monarhii îmbătrânite, a călătorit spre pub cu metroul, un eveniment extrem de rar, acoperit pe larg de posturile de ştiri.

Sursă: AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu)

Din punctul de vedere al astrologiei, să știți că momentul încoronării nu arată foarte bine! Lângă o Eclipsă de Lună, cu Mercur retrograd și cu un careu Venus-Neptun, domnia regelui Charles al III-lea nu va arăta foarte bine! Revenim cu detalii!

Citește și Premieră la încoronarea Regelui Charles. Cultele necreștine, incluse pentru prima oară la ceremonie de acest gen 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience


pixel